Agenția pentru protecția Mediului Iași a emis, astăzi, Acordul de mediu pentru proiectul „Autostrada Tg. Neamț – Iași – Ungheni” de pe teritoriul județului Iași.
Acordul de mediu este parte integrantă a autorizației de construire ce va fi emisă pentru proiect, iar măsurile și condițiile impuse pentru protecția mediului trebuie respectate de către titular și antreprenor.
“Mă bucur să văd că munca a zeci de oameni și instituții s-a concretizat, iar cel mai important este că ne apropiem, etapă cu etapă, de momentul în care vom putea avea primii km din A8 pe teritoriul județului Iași.Mă bucur să văd că munca a zeci de oameni și instituții s-a concretizat, iar cel mai important este că ne apropiem, etapă cu etapă, de momentul în care vom putea avea primii km din A8 pe teritoriul județului Iași.
Cele mai mari satisfacții pe care le am din activitatea mea în administrația publică locală și centrală se leagă și de Autostrada A8. În 2020, pe când eram Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, am reușit să deblochez acest proiect. Am semnat, în calitatea mea de ministru, Ordonanța de Urgență 105/2020 pentru completarea Legii nr.291/2018, prin care am dat unele derogări cu privire la politica de mediu, pentru a debloca situații punctuale în implementarea proiectului.
Mi-am asumat ceea ce nu au făcut predecesorii mei și am garantat, în deplină cunoștință de cauză, că dezvoltarea obiectivului de investiții Autostrada Unirii în zona tronsonului Ditrău-Târgu Neamț și a podului peste Prut la Ungheni este permisă pe raza ariilor naturale protejate de interes național. A fost un punct de cotitură care a condus astăzi la situația fericită în care să avem acordul de mediu semnat. Autostrada Unirii a recuperat enorm odată cu această ordonanță de urgență, nu mai puțin de trei ani de zile.
Trebuie să le mulțumesc celor care au sprijinit acest proiect și celor care au muncit cu adevărat pentru a ajunge în etapa de astăzi, de la actualul Ministru al Mediului Mircea Fechet, doamna director a APM Iași Galea Temneanu, directorul CNAIR Cristian Pistol, Secretarul de Stat în MT Irinel Ionel Scriosteanu, alături de care am co-semnat OUG 105/2020, tuturor colegilor de la APM și din instituțiile membre ale Comisiei de Analiză Tehnică a APM Iași: ABA Prut-Bârlad, Apavital, ISU, Garda de Mediu, Direcția Silvică, SGA Iași, ANANP ST Iași, SHI Pașcani, DSP Iași, proiectantului Consitrans și echipei de consultanți de mediu de la Geostud, alături de Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași.
Aceștia sunt oamenii din spatele unui proiect care merită aprecierea noastră, iar eu sunt bucuros că, alături de ei, am putut contribui concret pentru a ajunge în această etapă”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Proiectul ”Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni” (parte din A8 – Autostrada Unirii) are o lungime 93,27 km și se dezvoltă pe teritoriul județului Iași pe un coridor de la Vest spre Est, începând din apropiere de intersecția cu DN2 (Moțca), până la legătura cu Podul peste Prut la Ungheni (UAT Golăiești) și traversează UAT-urile: Aroneanu, Bălțați, Costești, Dumești, Erbiceni, Golăiești, Heleșteni, Ion Neculce, Lețcani, Miroslava, Miroslovești, Moțca, Pașcani, Podu Iloaiei, Popricani, Rediu, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Târgu Frumos, Ungheni și Victoria. Pe lângă lucrările specifice unei infrastructuri rutiere tip autostradă, proiectul include și realizarea de noduri rutiere, lucrări de artă și de consolidare (tunele artificiale de tip cut & cover, poduri și podețe), lucrări hidrotehnice, dar și lucrări pentru protecția mediului (ex. garduri de protecție, panouri fonoabsorbante, panouri anticoliziune avifaunistice, sisteme de colectare/epurare ape uzate și pluviale etc.).