Vineri, 7 august, ministrul Energiei a trimis o alertă timpurie Comisiei Europene: nivelul Dunării se apropiase de pragul la care Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă ar fi trebuit oprită complet. În aceeași zi, pe Facebook, europarlamentarul Gheorghe Piperea (AUR) posta un mesaj în care sugera că fluviul „este bine mersi” și că autoritățile ar exagera sau falsifica datele hidrologice. Cătălin Chivu, fost șef al Poliției Brăila, susținea într-un clip cu aproape trei sferturi de milion de vizualizări că apa Dunării nu ajunge, de fapt, la noi pentru că „băieții deștepți” din amonte și-o strâng în propriile lacuri. Comentatorii mai adăugau: ucrainenii au dragat prea mult canalul Bîstroe. Inteligența artificială bea prea multă apă.
E o teorie confortabilă. Nu implică schimbări climatice, deci nu implică nici politici europene de mediu. Are un vinovat clar („ei”, străinii), un culpabil intern (ONG-urile care blochează hidrocentrale) și o încheiere de tip „ne mint de ani de zile”. Un singur amănunt îi lipsește: să fie adevărată.
180 de kilograme de explozibil ca să nu se închidă un reactor
Pe 3 august, în albia Dunării Vechi, scafandrii Forțelor Navale au coborât la peste șase metri adâncime și au amplasat, în trei tranșe, 180 de kilograme de explozibil la baza unei formațiuni stâncoase numite Pârjoaia. Detonarea, la care a asistat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, urmărea spargerea unui „dop” natural care ținea circa 85% din debit prins pe brațul Bala și trimitea doar 15% pe Dunărea Veche — adică prea puțin ca să răcească reactorul 2 al centralei de la Cernavodă. Reactorul 1 era deja oprit.
Guvernul Bolojan declarase, cu două zile înainte, stare de alertă la nivel național pe toată luna august, tocmai din cauza acestei presiuni asupra sistemului energetic. Vineri, 7 august, într-un comunicat oficial, Ministerul Energiei transmitea că „debitul extrem de redus al Dunării este aproape de pragul critic de exploatare în siguranță a pompelor de răcire” și că alerta timpurie către Comisia Europeană nu va fi ridicată „mai devreme de 15 august 2026”.
Debitul înregistrat joi, 6 august, la intrarea în țară, la Baziaș, a fost de 1.400 metri cubi pe secundă — un minim istoric anunțat de Ana-Maria Agiu, purtătoare de cuvânt a Administrației Naționale „Apele Române”. Debitul mediu pentru luna august, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, este de aproximativ 1.600 mc/s. Ne aflăm, așadar, cu 12,5% sub media multianuală a unei luni deja secetoase.
Acestea nu sunt „date exagerate” și nu vin din laboratoarele unui ONG bruxellez. Sunt cifre operaționale pe care se calculează câte zile mai poate funcționa singura centrală nucleară a României.
Ungaria a fost „la câțiva milimetri” de dezastru
Argumentul „ni se ia apa pe drum” presupune o problemă locală, tratabilă printr-o discuție diplomatică cu Berlinul. Realitatea din amonte spune altceva.
Pe 5 august, premierul Ungariei, Péter Magyar, anunța pe X că, în noaptea precedentă, la ora 1:30, țara vecină fusese „la doar câțiva milimetri de o oprire completă” a centralei nucleare de la Paks — singura sursă nucleară a Ungariei, care produce în jur de jumătate din energia electrică a țării. La debitul minim, Dunărea trecea prin Budapesta cu 723 metri cubi pe secundă, față de peste 1.000 la mijlocul lui iulie. Nivelul înregistrat pe 3 august în capitala maghiară era de aproximativ 10 centimetri — a spulberat recordul negativ anterior, de 33 de centimetri, din octombrie 2018.
Cele patru reactoare de la Paks ajunseseră să producă împreună 480 MW dintr-o capacitate totală de 2.000. Ulterior, centrala a fost oprită complet, în premieră de peste patru decenii.
„Trebuie să găsim o soluție pentru operarea centralei nucleare de la Paks, deoarece economia maghiară nu poate funcționa fără centrală timp de luni de zile.”— Péter Magyar, prim-ministrul Ungariei, 7 august 2026
În Serbia, hidrocentrala Djerdap — Porțile de Fier — funcționează la doar 20% din capacitate, iar prim-ministrul Djuro Macut a cerut public reducerea consumului de aer condiționat la orele de vârf. La Prahovo, aproape 20 de epave ale unor nave militare germane scufundate în septembrie 1944, în retragerea flotei Kriegsmarine sub focul sovietic, sunt din nou vizibile la suprafață.
Dacă teoria „băieților deștepți din amonte” ar fi adevărată, Ungaria — situată chiar sub Austria — ar trebui să fie prima câștigătoare. În loc de asta, este prima aproape învinsă. Iar Serbia, care are cel mai mare acumulator de pe cursul Dunării, chiar la Porțile de Fier, funcționează la o cincime din capacitate.
Un mamut pentru Bulgaria, un ceaușism pentru Iași
Nivelul actual al fluviului scoate la iveală lucruri care, în mod normal, ar trebui să rămână ascunse. La Ryahovo, în nordul Bulgariei, un localnic a văzut oseminte ieșind din albia goală. Nikolay Nenov, directorul Muzeului Regional de Istorie din Ruse, a confirmat: sunt oase de mamut lânos — o maxilă inferioară, doi colți și, posibil, o coastă. Presa internațională a documentat, tot la sfârșitul lui iulie, apariția epavei cargoului maghiar „Fulton” lângă Opatovac, în Croația, scufundat în 1937 în timpul unui transport de cărbune. La Budapesta, autoritățile germane pentru mormintele de război au raportat descoperirea rămășițelor a doi soldați din al Doilea Război Mondial și a unei motociclete din aceeași perioadă, în albia rămasă expusă.
Un mamut lânos nu iese din pământ pentru că „ne mint autoritățile”. Iese pentru că apa nu mai este acolo.
Consecințele nu se opresc, însă, la Baziaș. Iașiul a fost primul mare oraș din România care a raționalizat iluminatul public din cauza acestei crize energetice. Pe 1 august, primarul Mihai Chirica anunța stingerea iluminatului stradal și arhitectural după miezul nopții, cu o economie estimată de circa 10 MWh pe noapte. Decizia a fost contestată dur de deputatul PNL Alexandru Muraru, președintele filialei Iași, care a acuzat că „la Iași s-a reinstaurat ceaușismul” și că hotărârea CNSU din 31 iulie nu obligă municipiile să oprească lumina. Dincolo de disputa internă din PNL Iași, un fapt rămâne: iluminatul se stinge fiindcă la Cernavodă cade Dunărea, iar la Cernavodă cade Dunărea fiindcă în întregul bazin nu plouă.
Cine spune ce, în funcție de vânt
Rețeaua care contestă acum realitatea secetei a trecut prin trei versiuni în mai puțin de două săptămâni.
La sfârșitul lui iulie, Piperea — invocând existența a aproximativ 7.500 de hidrocentrale în Germania și 3.800 în Austria — susținea că Berlinul și Viena „blochează” apa Dunării. Datele hidrologice arată, însă, că Dunărea superioară aduce, în mod normal, doar în jur de 7% din debitul care intră în România la Baziaș. Restul vine din afluenții Inn, Sava, Drava și Tisa, care împreună asigură peste jumătate din apă. Râurile din România și Bulgaria care se varsă în Dunăre între Baziaș și Călărași contribuie cu doar 11,4% suplimentar. Cu alte cuvinte: chiar dacă Germania ar închide toate barajele, aportul ei la debit ar rămâne minor. Reducerea vine din bilanțul precipitațiilor și evapotranspirației pe întreg bazinul.
Când teoria „hidrocentralelor răpitoare” s-a lovit de aritmetică, aceleași conturi au trecut la varianta a doua: „băieții deștepți” din alte țări. Când și aceasta s-a lovit de faptul că țările vecine trag în același sens — Ungaria oprită, Serbia la 20% — s-a trecut la varianta a treia: nu mai există criză, e o „isterie” fabricată de autorități. Piperea o formulează prin insinuarea că datele oficiale ar fi umflate. Comentatoarea Claudia Marcu o formulează direct: Dunărea „este bine mersi”.
În paralel, aceleași voci au promovat ideea că viitorul centru de date „Black Sea AI Gigafactory”, planificat în zona Cernavodă, ar consuma cantități uriașe de apă. E o inversare frumoasă a rolurilor: problema de la Cernavodă în această lună nu este că se folosește prea multă apă, ci că nu mai este apă în Dunăre. Instalația care poate să consume nu a fost încă construită; centrala care trebuie răcită există deja și e la un pas de oprire.
Trei explicații incompatibile între ele, aceiași autori, în două săptămâni.
Al patrulea val de căldură dintr-o vară de recorduri
Contextul mai larg este cel documentat de agențiile meteorologice europene: succesiune de valuri de căldură pe întreg continentul, minime istorice pe Rin (Germania), Loire (Franța), San (Polonia) și lacul Brenets, la granița dintre Franța și Elveția. Aceleași fenomene, în același interval, în geografii diferite. Explicația comună a experților este univocă: schimbări climatice.
Dan Negru a construit o serie de „lecții de istorie” virale despre Dunăre, în care fluviul „a mai scăzut și înainte”. E adevărat. Nave germane scufundate în 1944 au ieșit deasupra apei și în verile din 2022, și în 2024, tot în perioade de secetă severă. Diferența este că 2022 și 2024 nu sunt ani izolați, ci parte a unei tendințe. Iar în 2026 s-a coborât sub minimele înregistrate atunci.
Dunărea nu „este bine mersi”. Este într-o formă atât de fragilă încât armata a trebuit să arunce în aer o stâncă pentru a mai câștiga câteva zile de funcționare la reactorul 2. Iar la Iași, într-un oraș care nu vede fluviul, becurile s-au stins la miezul nopții din același motiv.
