Într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Iași a adus în discuție situația proiectului Centurii de la Podu Iloaiei. 
„Consiliul Județean Iași, prin ADI Iași (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) Infrastructură, astăzi, când vorbim, are în achiziție publică procedura de proiectare și execuție. Avem această corespondență cu CNSC-ul (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, n.r.) în urma unei contestații pe niște chestii pe care noi le-am considerat de bun simț ca, acolo, să vină firme puternice, mari, din România, care să implementeze acest proiect, spunându-vă că, în mare parte, caietul de sarcini este aproape identic cu cel practicat de CNAIR sau CNIR atunci când vine vorba de construcția de drumuri expres sau de autostrăzi”, a precizat Costel Alexe.
Noul termen limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru mijlocul lunii august.
„Procedura este reluată. Cred că termenul de depunere este 14 sau 15 august, iar în perioada următoare vom avea, sper eu, cât mai mulți ofertanți ca să avem o firmă care să implementeze acest proiect”, a adăugat președintele CJ.
O altă temă abordată de președintele CJ Iași se referă la finanțarea proiectului. Acesta a menționat necesitatea transferului fondurilor pentru realizarea centurii către Ministerul Transporturilor, arătând că administrația județeană se ocupă exclusiv de derularea procedurilor.
„Cu mențiunea că noi nu facem altceva decât să asigurăm derularea procedurilor. Banii pentru centura de la Podul Iloaiei trebuie să-i prevadă și, evident, să-i transfere, pentru anul viitor, Ministerul Transporturilor”, a explicat Costel Alexe.
Președintele Consiliului Județean s-a referit la situația Centurii capăt Dacia – Uricani unde procedurile de expropriere, gestionate de DRDP Iași, au intarziat proiectul nepermis de mult. Costel Alexe a afirmat că, deși există un protocol de predare-primire încheiat anul trecut pentru porțiunea de centură vizată, documentația necesară pentru exproprieri nu a fost finalizată.
„Dacă mă întrebați de ce e mai bine cu ADI Infrastructură sau CJ-ul să se implice în acest proiect (Centura de la Podu Iloaiei n.r.), imaginați-vă că avem un protocol de predare-primire, cred că de anul trecut, sper să nu greșesc, și pentru centura Capăt Dacia-Uricani, iar la data la care vorbim astăzi, DRDP-ul nici acum nu a finalizat documentația sau anexa cu cei care în mod normal ar trebui să fie expropriați, ca apoi să ajungă ca cei de la CNAIR să treacă încă o dată indicatorii tehnico-economici prin hotărâre de Guvern”, a declarat președintele CJ Iași.
În finalul intervenției sale, Costel Alexe a susținut implicarea Consiliului Județean Iași în aceste proiecte de infrastructură.
„De asta cred cu tărie că instituția pe care o reprezint, Consiliul Județean Iași, are o capacitate administrativă mult mai bună și este în interesul nostru să rezolvăm problema. Pentru că cei de la DRDP, în speță domnul Laicu și PSD-ul, evident au tergiversat cele două proiecte atât de mult timp”, a conchis acesta.