Modificare a Codului Civil: Numele de familie va putea fi păstrat după divorț printr-o decizie unilaterală

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, o modificare a Codului Civil care reglementează efectele juridice ale divorțului asupra numelui purtat de foștii soți. Conform noului act normativ, păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei devine o opțiune personală, eliminându-se obligativitatea obținerii acordului din partea fostului soț sau, în lipsa acestuia, necesitatea unei aprobări din partea instanței. Măsura, care urmează să fie trimisă spre promulgare, aliniază legislația națională la jurisprudența europeană în domeniul drepturilor civile.

În forma actuală a Codului Civil, regula generală la desfacerea căsătoriei este revenirea la numele purtat anterior. Păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei este permisă doar prin două excepții procedurale: existența unei înțelegeri amiabile între soți sau o decizie a instanței, emisă pe baza demonstrării unor „motive temeinice” justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului.

Conform expunerii de motive a noului proiect de lege, această condiționalitate genera frecvent prelungirea litigiilor în instanță. Noua lege înlocuiește conceptul de „înțelegere” cu cel de „manifestare de voință unilaterală”.

Reglementările care vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial stabilesc următoarele coordonate:

• Decizie unilaterală: Fiecare dintre soți poate opta individual să păstreze numele din timpul căsătoriei. Instanța are doar rolul de a lua act de această decizie prin hotărârea de divorț, fără a o mai supune analizei de temeinicie.
• Păstrare automată în lipsa unei opțiuni exprimate: Dacă, în cadrul procedurii de divorț, foștii parteneri nu fac nicio alegere explicită cu privire la nume, legea stipulează că aceștia vor păstra automat numele purtat în timpul căsniciei.
• Impactul asupra procedurilor necontencioase: Modificarea simplifică divorțul la notar public sau la ofițerul de stare civilă. Până în prezent, lipsa unui consens privind numele bloca procedura notarială, forțând părțile să se adreseze instanțelor judecătorești chiar și atunci când erau de acord cu desfacerea căsătoriei.

Argumentele legislative: Identitatea profesională și interesul minorului

Conform raportului care însoțește inițiativa legislativă, modificarea răspunde unor necesități sociale și economice actuale, vizând respectarea dreptului fundamental la identitate și a autonomiei personale. Inițiatorii argumentează că dreptul la nume este un atribut strict personal, iar condiționarea păstrării acestuia de consimțământul unei terțe persoane contravine principiului inalienabilității drepturilor nepatrimoniale.

Analiza de impact evidențiază trei argumente principale în favoarea schimbării:

• Continuitatea profesională: O persoană care și-a construit o carieră, o reputație profesională sau relații sociale și de afaceri sub numele dobândit în timpul căsătoriei trebuie să aibă garanția menținerii acestuia, pentru a preveni confuziile sau prejudiciile de imagine rezultate dintr-o schimbare nevoluntară.
• Impactul administrativ: Schimbarea numelui de familie atrage după sine o procedură birocratică complexă (preschimbarea actelor de identitate, a pașapoartelor, modificarea documentelor de proprietate, a diplomelor și a datelor bancare), pe care cetățeanul o va putea evita prin această manifestare de voință.
• Interesul superior al copilului: Păstrarea aceluiași nume de familie de către părintele divorțat asigură stabilitate în raporturile familiale și simplifică procedurile de demonstrare a legăturii de rudenie în interacțiunile cu instituțiile medicale sau educaționale.

Alinierea la jurisprudența europeană

Reforma adoptată de Parlamentul României reprezintă și un pas de armonizare cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aceasta prevede recunoașterea dreptului fiecărui soț de a păstra numele dobândit prin căsătorie, considerând că această libertate nu trebuie îngrădită de consimțământul celuilalt soț. Practica din alte state membre ale Uniunii Europene reflectă deja această abordare:

• Germania: Numele de familie comun rămâne neschimbat prin efectul divorțului. Schimbarea sa reprezintă doar o opțiune personală, iar un soț nu poate solicita legal celuilalt să renunțe la numele de familie comun.
• Polonia: Păstrarea numelui de căsătorie este implicită. Pentru a reveni la numele anterior, fostul soț trebuie să depună o declarație expresă în termen de trei luni de la divorț.
• Olanda: Soțul divorțat are dreptul de a folosi în continuare numele fostului partener. Opoziția celuilalt soț reprezintă o excepție rară, fiind admisă doar în absența copiilor rezultați din căsătorie și doar pe baza unor motive extrem de serioase.