Consiliul Județean Iași a demarat lucrările de modernizare ale Spitalului de Pneumoftiziologie Iași, o investiție în valoare de 65,2 milioane de lei, menită să transforme clădirea de pe strada Dr. I. Cihac nr. 30 într-o unitate medicală sigură. Imobilul, ridicat în 1968 și încadrat în prezent în clasa de risc seismic RS II, va trece printr-un amplu proces de consolidare structurală și eficientizare, pe o durată estimată de 33 de luni.
Proiectul este susținut prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), care acoperă 35,9 milioane de lei, diferența de 29,1 milioane de lei fiind alocată din bugetul județean. Execuția lucrărilor a fost încredințată firmei Grup Construcții Est SA.
Intervenția nu vizează doar structura de rezistență. Planul de modernizare include o restructurare completă a modului în care spitalul va funcționa după finalizarea șantierului:
-
Secții critice: Terapia intensivă și blocul de sterilizare vor fi complet reconfigurate pentru a respecta standardele sanitare actuale.
-
Utilități: Rețelele electrice, termice și de fluide medicale vor fi înlocuite integral.
-
Eficiență: Clădirea va beneficia de izolare termică, fațadă ventilată și tâmplărie nouă.
-
Accesibilitate: Vor fi montate rampe și scări adaptate pentru persoanele cu dizabilități.
Unde sunt tratați pacienții pe durata lucrărilor
Pentru a asigura continuitatea tratamentelor, conducerea spitalului a implementat o schemă de relocare a secțiilor în unități medicale din Iași: Terapia Intensivă, Chirurgia Toracică și o parte din Pneumologie vor fi mutate în Pavilioanele 2 și 3 ale Spitalului Clinic „Elena Doamna”, Secția de Pneumologie se mută la parterul Spitalului „Pașcanu”, iar Ambulatoriul și internările de zi rămân operaționale la Dispensarul TBC.
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, Radu Crișan-Dabija, a punctat că această investiție este o necesitate acută, având în vedere vechimea clădirii:
La rândul său, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a subliniat că șantierul actual este o soluție de tranziție, obiectivul strategic pe termen lung fiind altul:
„Suntem pregătiți să facem predarea amplasamentului către constructor. Aceasta este o investiție în siguranța pacienților. Dar trebuie să fim sinceri cu oamenii: oricât de importantă este această investiție, ea nu rezolvă problema pe termen lung. Obiectivul nostru strategic rămâne construirea noului Spital Integrat de Boli Respiratorii din Bucium. Avem proiectul complet, cu toate procedurile finalizate. Ne lipsește doar finanțarea. Sper ca statul român să găsească cât mai repede resursele, pentru că fiecare zi pierdută înseamnă costuri mai mari.”
Lucrările încep oficial luni, autoritățile asigurând pacienții că activitatea medicală va continua fără întreruperi, indiferent de relocările impuse de procesul de consolidare.