Alexandru Muraru: Pesediștii, bătuți crunt a doua oară în patru luni

Date:

Nici nu s-a uscat încă cerneala pe decizia de constituire a noului Consiliu Județean că PSD Iași a arătat, încă o dată, dezinteresul față de proiectele județului Iași, prin refuzul de a se prezenta la ședința convocată ieri, 22 noiembrie, a declarat președintele PNL Iași, Alexandru Muraru.

PSD Iași nu poate accepta un adevăr dureros, două înfrângeri usturătoare: în ultimele patru luni a pierdut alegerile locale iar acum a pierdut toată majoritatea la Consiliul Județean Iași și funcțiile de vicepreședinte. Prin neparticiparea la această ședință, PSD Iași nu doar că a avut intenția clară de a boicota alegerea celor doi vicepreședinți, ci și proiectele care aveau un caracter urgent și necesitau votul imediat al plenului, spune liderul PNL Iași.

Spre exemplu, proiectul extinderii structurii spațiilor medicale ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” – Ambulatoriu, a fost aprobat pentru finanțare în Programul Sănătate, și avea nevoie de o actualizare imediată a valorii totale a proiectului, în caz contrar proiectul risca să fie blocat. Un alt proiect cu caracter urgent a fost cel pentru înființarea centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași, care a avut nevoie de o actualizare a indicatorilor tehnico-economici din studiul de fezabilitate, pentru a respecta condițiile de finanțare. Așadar, social-democrații ieșeni nu au boicotat, prin absența lor, doar votul pentru alegerea vicepreședinților, ci și proiecte care servesc unor mii de ieșeni, declară Alexandru Muraru.

Cu toate astea, proiectele au trecut cu votul la limită a celor 17 consilieri județeni prezenți, din care 14 reprezentând voturile liberalilor. PSD Iași a arătat că nu cunoaște legea, nici procedura și nici modul în care se constituie noul CJ și se votează funcțiile de vicepreședinți. Din cauza indolenței și a superficialității liderilor PSD Iași, partidul practic nu a știut să-și instruiască consilierii că demisiile atrag după sine constituirea majorității cu numărul de consilieri în funcție și nu cu număr întreg de consilieri. Toate astea în condițiile în care PSD urmărea să facă o majoritate cu AUR și USR, scenariu confirmat de faptul că și aceste din urmă partide au lipsit la ședința de ieri. PSD Iași este astăzi un partid decuplat de realitate, măcinat de lupte interne, care a devenit loc pentru cele mai sinistre sinecuri, cum este cazul Rafila, ajuns pe mâna unor habarnisti și pierzători, a mai afirmat președintele PNL Iași.

Distribuie:

Alte știri

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Costel Alexe: “Sprijinul și votul meu vor merge, fără ezitare, către Nicușor Dan”

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat că,...

Trei idei de evadare în natură în mini-vacanța de 1 Mai

Mini-vacanța de 1 Mai bate la ușă, iar vremea...

Documentația pentru ultimele trei tronsoane din A8 a fost trimisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a finalizat și a...

Iașul face un nou pas către viitorul mobilității urbane

Primul autobuz autonom electric din România a fost prezentat...