Parcul Natural Vânători-Neamț, cunoscut publicului larg în special pentru programul de conservare a biodiversității și reintroducerea zimbrilor, reprezintă în realitate unul dintre cele mai dense perimetre de cercetare istorică din regiunea Moldovei. Datele arheologice documentează o locuire umană neîntreruptă pe o perioadă de aproximativ opt milenii. Această continuitate nu este întâmplătoare, ci rezultatul direct al unei geografii care a oferit comunităților preistorice și antice acces la resurse vitale: izvoare de apă sărată, poziții strategice de apărare și rute comerciale de tranzit.
Investigațiile sistematice, coordonate de specialiști din cadrul instituțiilor muzeale județene, arată că dincolo de infrastructura religioasă medievală și modernă, arealul protejat funcționează ca o veritabilă arhivă stratigrafică.
Monopolul preistoric asupra resurselor: 8.000 de ani de exploatare continuă
Fundamentul economic al primelor comunități stabilite în Parcul Natural Vânători-Neamț a fost dictat de prezența surselor de sare. Datele arheologice indică faptul că, în perimetrul Lunca-Poiana Slatinei, extragerea și prelucrarea apei sărate a început în urmă cu 7.500–8.000 de ani, în perioada neoliticului timpuriu.
Tehnologia vremii presupunea recoltarea apei de la suprafață și fierberea acesteia în vase ceramice speciale (briquetage) până la obținerea sării recristalizate. În economia preistorică, sarea nu reprezenta doar un condiment, ci o resursă strategică indispensabilă. În absența metodelor alternative, aceasta era singura soluție viabilă pentru conservarea cărnii pe termen lung, oferind totodată populațiilor locale o monedă de schimb extrem de valoroasă în relațiile de troc cu triburile din zonele deficitare în resurse saline.
Conform analizelor de specialitate, situl de la Lunca-Poiana Slatinei este considerat în prezent una dintre cele mai vechi exploatări de apă sărată documentate științific pe continentul european. Recent, inventarul arheologic al regiunii a fost completat prin confirmarea unei a doua exploatări de sare neolitic de mare vechime, localizată pe teritoriul satului Oglinzi. Aceste două repere validează ipoteza conform căreia zona a funcționat ca un pol de atracție economică majoră pentru populațiile din estul Carpaților.
Situri arheologice Neamț: control teritorial și fortificații specifice epocii bronzului
Controlul unor resurse economice cu o asemenea valoare a generat, inevitabil, necesitatea dezvoltării unor structuri defensive. Pe valea râului Neamț, în interiorul granițelor comunei Vânători-Neamț, specialiștii au cartografiat o așezare fortificată a cărei datare indică începutul epocii bronzului (vechime de aproximativ 5.000 de ani).
Amplasamentul a fost ales strict pe criterii de eficiență militară: un promontoriu greu accesibil care oferea o dominantă vizuală asupra întregii văi. Din această poziție, comunitatea putea bloca sau taxa accesul pe rutele comerciale de legătură cu zona montană. Analiza inventarului recuperat din acest sit a scos la iveală preponderent armament confecționat din piatră, confirmând funcțiunea militară a așezământului. În rețeaua de situri arheologice Neamț din interiorul ariei protejate sunt incluse și alte structuri fortificate de tip similar, o parte dintre acestea fiind atribuite orizontului cultural Cucuteni.
Suprapunerea perioadelor istorice este evidentă și în perimetrele actualelor lăcașuri de cult. Cercetările preventive desfășurate la Mănăstirea Neamț (2019) au dus la descoperirea fundației unui edificiu ecleziastic datat preliminar în secolul al XIV-lea, localizat sub absida bisericii principale. În paralel, săpăturile de la Mănăstirea Văratec (2021 și 2025), efectuate în arealul vechiului cimitir, au scos la lumină, pe lângă structuri civile din secolul al XIX-lea, vestigii clare din perioada neolitică. Acest detaliu tehnic atestă faptul că platoul a fost locuit și valorificat cu mult înaintea fondării așezământului monahal.
Cartografierea necropolelor antice și utilizarea tehnologiei LiDAR
O altă componentă majoră a patrimoniului o reprezintă practicile funerare antice. Cercetările efectuate în deceniul opt al secolului trecut în satul Nemțișor (punctele Braniște și Gura Secului) au identificat două cimitire de tip tumular (cu movile de pământ). Analiza mormintelor de incinerație le-a încadrat cronologic în secolul al IV-lea d.Hr., inventarul funerar cuprinzând elemente clare de influență romană:
- Monede imperiale
- Fragmente de recipiente din sticlă
- Material ceramic de factură romană
Dificultatea majoră în cercetarea acestor zone este cauzată de topografia actuală. O mare parte dintre tumuli au fost aplatizați de lucrările agricole succesive, în timp ce alții sunt complet mascați de fondul forestier. Pentru a depăși acest blocaj, instituțiile de profil au integrat tehnologia LiDAR (Light Detection and Ranging).
Arheologul dr. Vasile Diaconu, cercetător în cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, coordonează o parte dintre aceste eforturi de mapare. Sistemul LiDAR utilizează senzori laser, adesea montați pe platforme aeriene (drone), care emit impulsuri spre sol. La procesarea datelor, softul elimină digital coronamentul copacilor și vegetația deasă, generând un Model Digital al Terenului (DTM) de înaltă rezoluție.
