Procesul pentru digitalizarea educației în școlile din România se lovește de un obstacol sistemic: fondurile europene acoperă cu succes achiziția de echipamente fizice, dar integrarea acestora în actul de predare întârzie. Cu bugete record alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sistemul de învățământ încearcă trecerea de la birocrația pe hârtie la ecosisteme digitale funcționale. Subiectul a fost dezbătut în cadrul emisiunii „Ora de Iași” avându-l ca invitat pe Alexandru Holicov, CEO-ul platformei Adservio.
Banii europeni și bariera birocratică din școli
România beneficiază de o oportunitate financiară istorică pentru modernizarea infrastructurii școlare. Analiza datelor arată însă că administrațiile locale și conducerile unităților de învățământ se concentrează preponderent pe dotări fizice (hardware), ignorând adesea componenta de software și pregătirea cadrelor didactice.
Conform datelor oficiale privind implementarea planului de redresare, direcțiile principale de investiții vizează:
- Echiparea a peste 5.600 de laboratoare de informatică la nivel național.
- Dotarea a aproximativ 75.000 de săli de clasă cu echipamente tehnologice.
- Formarea competențelor digitale pentru 100.000 de cadre didactice.
În ciuda acestor proiecții bugetare, indicatorul european DESI (Indicele Economiei și Societății Digitale) menține România pe ultimele locuri la capitolul competențe digitale de bază. Astfel, provocarea administrativă majoră este trecerea de la simpla achiziție de ecrane la utilizarea lor organică pe parcursul orelor de curs.
Perspectiva mediului privat
Aducerea tehnologiei în clasa de curs presupune schimbarea unor proceduri vechi de zeci de ani. Alexandru Holicov, fondatorul Adservio, a explicat tensiunea existentă între viziunea centrală privind aceste fonduri PNRR și modul în care ele ajung să fie (sau să nu fie) folosite de profesori.
„Avem astăzi școli dotate cu ecrane inteligente de ultimă generație, dar în care prezența se strigă tot de pe o foaie de hârtie. Achiziția de hardware prin PNRR este absolut necesară, dar reprezintă doar primul pas. Fără o componentă de software integrată și fără instruirea reală a profesorilor, acele ecrane devin doar niște tablete uriașe pe care se scrie cu degetul în loc de cretă”, a declarat Alexandru Holicov în cadrul emisiunii.
Discuția a atins și problema încărcăturii administrative a cadrelor didactice. Sistemul actual de raportare consumă resurse semnificative de timp.
„Un profesor pierde, în medie, câteva zile pe lună doar pentru a completa zeci de rapoarte, condici și statistici solicitate de inspectorate sau minister. Când implementezi o platformă de management școlar, acel timp pierdut revine exclusiv elevului. Tehnologia trebuie să preia munca birocratică repetitivă pentru a lăsa profesorul să se ocupe de educație”, a explicat invitatul.
Cum redefinesc platformele educaționale relația cu părinții
Un alt punct important al sistemului educațional românesc este comunicarea dintre școală și familie. În modelul tradițional, părinții află despre rezultatele școlare ale copiilor la ședințele periodice sau în momentul în care apar probleme grave de comportament și absenteism cronic.
Adoptarea unor platforme educaționale standardizate modifică fundamental această întârziere informațională.
„Până acum, părintele afla de notele proaste sau de absențe abia la ședința semestrială, când situația era deja destul de gravă. Astăzi, transparența oferită de tehnologie schimbă această dinamică. Părintele devine un partener implicat zilnic, primește notificări în timp real pe telefon și poate interveni preventiv, înainte de a se ajunge la corigențe sau, mai rău, la abandon școlar”, a subliniat CEO-ul Adservio.
Mai mult, instrumentele digitale oferă directorilor de școli acces la date agregate. Deciziile manageriale pot fi luate pe baza statisticilor extrase direct din sistem: procente de prezență pe clase, evoluția mediilor pe anumite materii sau gradul de utilizare a resurselor digitale de către profesori.
Pentru ca digitalizarea educației să genereze efecte pe termen lung, autoritățile locale trebuie să gândească dincolo de ciclul actual de finanțare. Un echipament achiziționat astăzi va suferi o uzură morală și fizică în următorii cinci ani.
Fără o proiecție bugetară locală pentru mentenanță, pentru licențe software și pentru cursuri de formare continuă a profesorilor, există un risc ridicat de eșec. Administrațiile locale trebuie să își asume costurile de operare ale acestor sisteme, altfel investițiile inițiale se vor degrada, transformându-se în echipamente nefuncționale stocate în arhivele unităților de învățământ.
