Acasă Evenimente Moaștele Sfântului Cuvios Paisie ajung la Iași, în premieră, pentru Hramul Sfintei...

Moaștele Sfântului Cuvios Paisie ajung la Iași, în premieră, pentru Hramul Sfintei Parascheva

Moaștele Sfântului Cuvios Paisie sunt aduse miercuri, 7 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, înaintea începerii pelerinajului dedicat Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Este pentru prima dată când sfintele moaște părăsesc Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, locul unde sfântul a trăit și s-a stins din viață.

Ceremonia de întâmpinare a moaștelor va avea loc la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană.

Născut în anul 1897, în județul Botoșani, Sfântul Cuvios Paisie a viețuit la mănăstirile Sihăstria și Sihla din județul Neamț. Acesta s-a stabilit la Mănăstirea Sihăstria în anul 1948, rămânând acolo până la moartea sa, în 1990. Canonizarea sa a avut loc în cursul acestui an, iar Biserica Ortodoxă Română a stabilit ca dată de prăznuire ziua de 18 octombrie a fiecărui an.

Potrivit preotului Lucian Apopei, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Sfântul Paisie a fost un duhovnic remarcat pentru blândețea și smerenia sa, rugându-se deseori alături de părintele Cleopa. Preotul Apopei îl descrie ca pe un „sfânt contemporan” cu un rol important într-o perioadă dificilă a secolului trecut.

„În lumina recentelor canonizări din Biserica Ortodoxă Română, pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană din Iași se vor putea bucura și de prezența Sfintelor Moaște ale Sfântului Cuvios Paisie, aduse de la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț. (…) El a avut un rol însemnat în perioada cea mai grea a secolului al XX-lea, aceea de luptă fățișă a comunismului ateu împotriva credinței. În acele vremuri, Cuviosul Paisie s-a remarcat ca un iscusit călăuzitor duhovnicesc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Exit mobile version