Acasă Internațional Zelenski avertizează: Rusia plănuiește atacuri asupra sediului prezidențial și a 20 de...

Zelenski avertizează: Rusia plănuiește atacuri asupra sediului prezidențial și a 20 de centre de decizie din Kiev

Wolodymyr Selenskyj, Präsident Ukraine, während der gemeinsamen Pressekonferenz im BundeskanzleramtUkraine-Gipfel Ukrainischer Präsident im Bundeskanzleramt Berlin, Deutschland Dezember 2025, Berlin Berlin Deutschland Bundeskanzleramt *** Volodymyr Zelenskyi, President of Ukraine, during the joint press conference at the Federal Chancellery Ukraine Summit Ukrainian President at the Federal Chancellery Berlin, Germany December 2025, Berlin Berlin Germany Federal Chancellery,Image: 1061719142, License: Rights-managed, Restrictions: imago is entitled to issue a simple usage license at the time of provision. Personality and trademark rights as well as copyright laws regarding art-works shown must be observed. Commercial use at your own risk., Model Release: no, Credit line: Chris Emil Janssen / imago stock&people / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat vineri că Rusia pregătește atacuri asupra sediului administrației prezidențiale de la Kiev și asupra reședinței prezidențiale de stat din Koncha Zaspa, conform informațiilor transmise de The Kyiv Independent și Euromaidan Press.

Pe baza documentelor obținute de serviciul ucrainean de informații militare (HUR), liderul de la Kiev a declarat că Rusia are în vizor aproximativ 20 de „centre de decizie„, inclusiv clădiri guvernamentale și posturi de comandă ale armatei ucrainene.

Declarațiile au fost făcute după o întâlnire cu conducerea Statului Major al armatei, a HUR, a Serviciului de informații externe și a Serviciului de Securitate (SBU). Zelenski a precizat că autoritățile ucrainene evaluează implicațiile acestor informații pentru planurile de securitate și apărare antiaeriană.

Ucraina nu este – la urma urmei – Rusia. Și spre deosebire de statul agresor, unde există un autor clar al acestui război și un cerc de lungă durată în jurul lui care îi susține detașarea de realitate, sursa apărării Ucrainei este disponibilitatea poporului ucrainean de a lupta pentru independența sa și pentru propriul stat suveran„, a declarat președintele ucrainean.

Zelenski a subliniat că ucrainenii „își merită suveranitatea ca orice altă națiune„, iar Rusia trebuie să pună capăt războiului și să se îndrepte către o „pace demnă”, în loc să continue încercările de intimidare. „Unii de la Moscova nu au înțeles că ucrainenii nu vor renunța niciodată la independența lor. Într-un fel sau altul – fie pe Bankova sau fără Bankova – nu ne vom preda pâmântul, suveranitatea sau statul„, a adăugat liderul ucrainean.

În paralel, Zelenski a lansat un nou avertisment privind Belarusul, declarând că Rusia încearcă să implice și mai mult această țară în conflictul din Ucraina. Potrivit președintelui ucrainean, Moscova ia în calcul planuri pentru un atac asupra nordului Ucrainei sau asupra unei țări NATO folosind teritoriul bielorus.

Ucraina are informații despre noi contacte între Rusia și președintele bielorus Aleksandr Lukașenko, prin care Moscova încearcă să îl convingă pe acesta să participe la noi operațiuni agresive rusești„, a afirmat Zelenski, conform Reuters.

Președintele a precizat că „Rusia ia în calcul planuri pentru operațiuni la sud și nord de teritoriul belarus, fie în direcția Cernihiv-Kiev, în Ucraina, fie direct împotriva uneia dintre țările NATO, de pe teritoriul Belarusului„, fără să ofere însă alte detalii specifice.

 

Exit mobile version