Un remorcher care naviga în Marea Neagră, având ca destinație portul românesc Constanța, a fost ținta unor atacuri rusești cu drone, în apropiere de Odesa. În urma incidentului de miercuri, doi marinari azeri au murit, iar alți doi au fost răniți, potrivit publicației Nexta.
Conform sursei citate, nava avariată, identificată ca fiind remorcherul TEDY, și-a continuat drumul spre Constanța după primul atac, dar a fost lovită din nou, de două ori, pe parcursul nopții. Victimele au fost identificate drept cetățenii azeri Aslan Aliev și Asim Gasyimov, ceilalți doi membri ai echipajului suferind arsuri.
Ministerul Apărării de la Moscova a recunoscut miercuri un atac asupra unui remorcher în zona portului Odesa, afirmând că acesta escorta nave. Deși instituția nu a precizat numele navei, detaliile privind locul și momentul loviturii corespund incidentului în care a fost implicat remorcherul TEDY.
Joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a justificat acțiunile militare din regiune, declarând că forțele ruse vor continua să vizeze navele comerciale din Marea Neagră. Peskov a susținut că aceste nave ar fi utilizate pentru a transporta armament și resurse destinate armatei ucrainene.
Incidentul se înscrie într-o serie de atacuri rusești asupra infrastructurii portuare și a navelor civile din Marea Neagră, pe fondul războiului din Ucraina. Nave comerciale sub diverse pavilioane au fost lovite repetat, rezultând victime în rândul echipajelor și afectând libertatea de navigație.
Apropierea acestor atacuri de teritoriul românesc a generat anterior incidente de securitate. Recent, un cargou care plecase din Reni s-a scufundat în Zona Economică Exclusivă a României după ce echipajul a raportat impactul cu o dronă, marinarii fiind salvați de autoritățile române. De asemenea, scafandrii militari români au neutralizat recent două drone rusești de tip Gerbera, găsite de o navă civilă în apropierea platformei de gaze Neptun Deep, la aproximativ 165 de kilometri de Constanța.
