Grădina Botanică din Iași: 107 ani, cinci adrese și 88 de hectare, drumul neștiut de la Râpa Galbenă până pe Dealul Copoului

La 10 august 1856, medicul Anastasie Fătu a cumpărat din banii lui un teren lângă Râpa Galbenă și a plantat acolo prima grădină botanică din spațiul românesc. Grădina a dispărut odată cu el, s-a mutat de patru ori prin oraș și și-a găsit locul abia în anii ’60, pe Dealul Copoului. În august 2026 a împlinit 170 de ani. Are 88 de hectare, primește peste 290.000 de vizitatori pe an și rămâne cea mai mare grădină botanică din România.

Pentru comparație, Grădina Botanică din București, înființată în 1860, se întinde pe 18,2 hectare. Cea din Cluj-Napoca are aproximativ 14 hectare. Grădina de la Iași e mai veche decât amândouă și de aproape cinci ori mai mare decât cea din Capitală.

„Salubritatea orașului Iași”

Omul care a început totul venea din Mușata, un sat din ținutul Vasluiului, unde s-a născut la 2 ianuarie 1816. A studiat la Vaslui și la Iași, apoi, cu o bursă, la Viena, unde a luat doctoratul în drept și medicină. Diploma de medic a obținut-o la Paris. Întors în Moldova, a ajuns medic-șef la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Este considerat primul pediatru al Moldovei și a contribuit la înființarea primului orfelinat modern din regiune. A scris primul manual universitar de botanică din România, publicat în 1877. A fost deputat și senator, a condus Camera Deputaților în 1868 și a devenit membru titular al Academiei Române.

În 1870, Fătu a explicat singur, în prefața catalogului speciilor cultivate, de ce a pornit grădina:

„Fondând această grădină mi-am propus a îmbunătăți salubritatea orașului Iași, a îndemna pe «giunimea» studioasă la învățarea botanicei și a procura iubitorilor de științe naturale ocaziunea de a contempla frumusețile naturii în momentele lor de repaus.”

Anastasie Fătu, 1870

La început, grădina a crescut greu, din resursele lui. Mai târziu au venit subvenții de la stat și de la comuna Iașilor. Până în 1870, pe terenul de lângă Râpa Galbenă creșteau aproximativ 2.500 de specii, multe din semințe aduse de la Viena. Fătu a murit în 1886. Urmașii au vândut terenul, iar colecția strânsă o viață întreagă s-a risipit. Din prima grădină botanică a țării au rămas numele a două străzi din zonă: strada Florilor și strada Anastasie Fătu.

Patru grădini în o sută de ani

Ideea lui Fătu a supraviețuit grădinii. În 1873, Societatea de Medici și Naturaliști din Iași a amenajat o a doua grădină botanică în jurul sediului său, clădirea care găzduiește azi Muzeul de Istorie Naturală. Lucrarea i-a revenit lui Dimitrie Brândză, iar cele mai multe plante au venit, sub formă de puieți și semințe, chiar din grădina lui Fătu. Doi stejari, doi plopi și un castan porcesc plantați atunci de Brândză cresc și azi în curtea muzeului. Același Brândză avea să dea numele Grădinii Botanice din București.

Universitatea a vrut și ea o grădină proprie. În 1870 a decis amenajarea uneia pe terenul din spatele vechii clădiri universitare, unde funcționează astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie. Banii au venit abia în 1876, iar spațiul a rămas prea mic. După 1895, profesorul Alexandru Popovici a cerut ani la rând terenul din spatele actualului Palat al Culturii. Proiectul de amenajare a fost desenat în detaliu. Lipsa banilor, apoi Primul Război Mondial, l-au lăsat pe hârtie. Din el a rămas un nume de stradă, strada Botanică, lângă ștrand.

În 1921, Popovici a înființat o grădină de aproximativ un hectar în spatele noii clădiri a Universității, pe Copou, cu un mic complex de sere pentru plantele tropicale. A servit studenților peste 40 de ani. Din ea se mai văd azi arborii din parcul dintre Universitate, cantină și căminele de pe bulevardul Copou, plus o seră îngustă, în formă de turn, în care creșteau cândva palmieri și bananieri.

Dealul pe care nu-l mai voia nimeni

În 1960, la centenarul Universității, profesorii au tras concluzia că grădina de un hectar nu mai face față. În 1963 au ales un teren pe Dealul Copoului, pe strada Dumbrava Roșie. În același an au început trasarea primelor alei, între două secții: cea ornamentală și cea sistematică. Grădina avea atunci aproximativ 16 hectare.

Extinderea mare a venit în anii ’70 și ’80. Profesorul Mandache Leocov a preluat conducerea în 1973 și a condus grădina 17 ani. Terenurile primite erau, în cea mai mare parte, pante aride, abandonate de fosta gospodărie agricolă de stat. Leocov a povestit bilanțul pentru Ziarul de Iași: „Grădina avea atunci 43 de hectare, am lăsat-o cu 105 hectare.”

După 1990, o parte din teren s-a pierdut prin revendicări și retrocedări. Directorul actual, profesorul Cătălin Tănase, membru corespondent al Academiei Române, indică astăzi o suprafață de 88 de hectare.

Arbori mai bătrâni decât grădina

Cei mai vechi locuitori ai grădinii nu i-a plantat nimeni. Pe teren existau, înainte ca Universitatea să preia dealul, tei bătrâni și câțiva nuci. În colțul de nord-vest, azi secția „Silvostepa Moldovei”, au rămas petice din vegetația naturală a Copoului. Zona a intrat în grădină după 1980, întâi sub numele de „Plante memoriale”. Botaniștii au observat apoi că structura ei reproduce fidel silvostepa moldovenească și au redenumit-o.

Dintre plantările făcute de oameni, cele mai vechi sunt exemplarele de Ginkgo biloba, „arborele pagodelor„, aflate acolo de aproximativ 65 de ani. Specia e numită „fosilă vie”: familia ei exista dinaintea dinozaurilor, iar Ginkgo e singurul ei supraviețuitor. Tot din anii ’60 datează arborii-lalea. Profesorul Tănase spune că nucii bătrâni de pe deal „nu au fost plantați de noi”.

Printre raritățile colecțiilor se numără Metasequoia, un conifer cunoscut întâi din fosile, apoi Bellevalia sarmatica, bujorul de stepă și laleaua pestriță. În pepiniera grădinii cresc și vlăstari din Teiul lui Eminescu, arborele din Grădina Copou declarat monument al naturii. Tradiția ieșeană îl așază pe poet la umbra acestui tei. Documentele o confirmă greu, iar orașul a ales să o păstreze. Grădina Botanică păstrează, la propriu, urmașii copacului.

Crizantemele profesorului Leocov

Mandache Leocov a lăsat Iașului și un ritual de toamnă. El a inițiat expoziția anuală de crizanteme, devenită reper al orașului. Colecția de crizanteme numără astăzi peste 400 de specii și varietăți, cea mai mare din țară ca număr și valoare științifică. Treizeci și două dintre soiuri au fost selectate și obținute chiar în grădina din Copou. Leocov a murit în octombrie 2018, la 90 de ani. Ieșenii îl pomenesc și pentru lupta de a salva Teiul lui Eminescu.

Grădina a învățat să vorbească și celor care nu văd. În 1991, secția ornamentală a primit o subsecție pentru nevăzători, în care plantele se descoperă prin miros și atingere. Au urmat etichete în alfabetul Braille și coduri QR. Copiii caută printre alei formele topiare făcute de grădinari: animale, plante și siluete umane modelate din vegetație vie sau din resturi vegetale.

170 de ani, 88 de hectare

Speciile stau azi împărțite pe secții după criterii biogeografice, sistematice, utilitare sau estetice. Cea mai întinsă, „Flora și vegetația României”, ocupă 25 de hectare. Secția dendrologică are 20 de hectare, pe un versant cu expunere vestică. În complexul de sere cresc plante tropicale, de la specii exotice la colecții care au nevoie de temperatură și umiditate controlate. Din 2000, grădina este membru fondator al Asociației Grădinilor Botanice din România.

La 170 de ani, directorul Cătălin Tănase privește spre următorul secol cu prudență. Pentru Radio România Internațional, el a vorbit despre provocări greu de anticipat și despre nevoia unor generații care să slujească „asemeni înaintașilor”.

Pe strada Anastasie Fătu, lângă Râpa Galbenă, nu mai crește nimic din grădina lui. Ideea plantată acolo în 1856 a avut nevoie de 107 ani ca să găsească dealul potrivit.