Peste 80 de premii, la Gala Studenților UAIC

Date:

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat miercuri, 30 octombrie 2024, la ora16.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, prima ediție a Galei Studenților UAIC. În cadrul evenimentului, au fost acordate 85 de premii grupate în patru categorii, care acoperă rezultatele școlare, performanțele obținute la concursurile naționale studențești, implicarea în activități de voluntariat și proiectele derulate de asociațiile studențești. Valoarea totală a premiilor a fost de 90.000 de lei.

„Gala Studenților UAIC este un eveniment organizat în premieră, dedicat recunoașterii performanțelor obținute de comunitatea studențească a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul universitar precedent și este inclus în programul Zilelor Universității. Ne bucurăm că, împreună cu partenerii noștri din mediul de afaceri, reușim să îi răsplătim, într-un cadru festiv, pe cei mai merituoși studenți de la toate cele 15 facultăți ale Universității”, a declarat prof. univ. dr.Liviu-George MAHA, Rectorul UAIC.

Gazdele evenimentului au fost prof. univ. dr. Nicoleta Laura POPA, prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare și conf. univ. dr. Ionuț NISTOR, prorector pentru activitatea didactică, formare continuă și patrimoniu muzeal, care au oferit premiile pentru categoriile „Rezultate școlare obținute în anul universitar 2023-2024” și „Proiecte ale asociațiilor studențești”. Pentru categoria „Concursuri naționale studențești”, premiile au fost oferite de Roxana HĂNȚĂSCU, Director Regional Retail, BRD – Groupe Société Générale, iar pentru categoria „Voluntariat”, distincțiile au fost acordate de Bogdan BABICI, Director Regional Retail, Raiffeisen
Bank.

În total, 80 de studenți de la toate cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, inclusiv de la extensiile din Bălți și Chișinău, au obținut câte un premiu în valoare de 1000 de lei, în timp ce 5 asociații studențești au fost premiate cu câte 2000 de lei fiecare. La categoriile „Concursuri naționale studențești” și „Voluntariat” au fost premiați câte 15 studenți, la categoria „Rezultate
școlare obținute în anul universitar 2023-2024” au fost acordate 50 de premii (18 pentru studii de licență, 18 pentru studii de masterat și 14 pentru studii de doctorat) iar la categoria „Proiecte ale asociațiilor studențești” au fost premiate 5 proiecte derulate de asociații studențești care fac parte din comunitatea academică a UAIC.

Gala Studenților UAIC a fost una dintre cele peste 80 de manifestări incluse în programul Zilelor Universității, organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu prilejul sărbătoririi a 164 de ani de la înființare.

Distribuie:

Alte știri

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Costel Alexe: “Sprijinul și votul meu vor merge, fără ezitare, către Nicușor Dan”

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat că,...

Trei idei de evadare în natură în mini-vacanța de 1 Mai

Mini-vacanța de 1 Mai bate la ușă, iar vremea...

Documentația pentru ultimele trei tronsoane din A8 a fost trimisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a finalizat și a...

Iașul face un nou pas către viitorul mobilității urbane

Primul autobuz autonom electric din România a fost prezentat...