Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat luni, la Digi24, că învestirea pentru guvernul Veștea se bazează pe o înțelegere netransparentă. Potrivit acestuia, ar exista un acord nescris între Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pentru a asigura numărul de voturi necesar trecerii noului executiv de Parlament.
Declarațiile vin în contextul în care parlamentarii AUR și-au modificat decizia privind calendarul de învestire în decurs de doar 45 de minute. După ce inițial ședința Birourilor Permanente Reunite (BPR) fusese suspendată, reprezentanții AUR au revenit la discuții și au votat programul propus.
Reprezentantul UDMR a afirmat că schimbarea de atitudine a grupului AUR între ora 10:00 și ora 10:45 indică existența unor tratative politice.
„Nu știu exact de ce s-au răzgândit colegii de la AUR, dar cred că li s-a promis ceva”, a explicat Csoma Botond. Oficial, reprezentanții AUR au solicitat extinderea timpului alocat audierilor miniștrilor în comisii, ceea ce a dus la mutarea plenului comun, programat inițial la ora 17:00, pentru ora 21:30.
Botond consideră însă că motivul real a fost finalizarea unor discuții politice. „Formal, AUR a vrut să aibă mai mult timp în comisii pentru audieri. Dar cred că în spatele cortinei au fost anumite negocieri și cred că dacă nu aveau voturile nu veneau în Parlament”, a declarat liderul deputaților UDMR.
Calculele parlamentare pentru guvernul Veștea depind de AUR
Din punct de vedere al matematicii parlamentare, învestirea unui nou cabinet necesită majoritatea absolută a senatorilor și deputaților. Csoma Botond a explicat că grupurile politice care și-au asumat deschis susținerea nu întrunesc acest prag fără un aport extern.
Potrivit estimărilor sale, balanța decizională se află la extrema dreaptă. „Fără voturile AUR, 25-30 de voturi de la AUR, nu trece Guvernul. E evident”, a punctat deputatul, care a catalogat drept „suspect” faptul că președintele AUR, George Simion, a evitat să facă declarații publice pe acest subiect pe parcursul zilei.
„Eu cred că există șanse reale ca 30 de parlamentari de la AUR să voteze Guvernul și atunci va trece Guvernul, va fi învestit”, a mai precizat liderul de grup.
În fața acestei configurații, UDMR a decis oficial să nu acorde votul de încredere și să nu legitimeze prin prezență procedura din plen.
Csoma Botond a confirmat că parlamentarii formațiunii vor participa la audierile din comisiile de specialitate, dar se vor abține la votul acordat miniștrilor propuși. În ceea ce privește ședința reunită a Parlamentului, decizia este de a părăsi sala.
„În plen, nu vom lua parte la ședința de plen, așa am decis. Unii dintre noi vor fi în sală, pentru că trebuie să luăm cuvântul, dar majoritatea colegilor nu vor fi”, a explicat Botond. El a argumentat această hotărâre prin refuzul de a participa la un conflict politic intern al altor partide: „Așa am decis, să nu luăm parte la această luptă între poli de putere în România. Această desemnare și această propunere de Guvern nu este despre viitorul României, este o luptă între diferiți poli de putere în politica românească”.