Sâmbătă, 11 aprilie 2026, într-o intervenție televizată, consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, a demontat public eticheta de „Ilie Sărăcie” aplicată premierului Ilie Bolojan. Oficialul băncii centrale a argumentat că reducerile bugetare severe operate de guvern nu au fost un act de cruzime politică, ci singura frână funcțională în fața prăbușirii economice a României.
În spațiul public, oponenții politici și o parte a aparatului bugetar, nemulțumiți de tăierile masive de fonduri, i-au atribuit premierului porecla „Ilie Sărăcie”. Însă, dincolo de discursul politic, perspectiva Băncii Naționale a României – o instituție care operează cu cifre, nu cu procente electorale – arată o realitate diferită: austeritatea asumată a evitat un scenariu mult mai sumbru.
Decontul unei economii ținute pe perfuzii
Întrebat la Digi 24 dacă șeful Guvernului merită această poreclă, Eugen Rădulescu a fost categoric: „Doamne-fereşte, nu, câtuşi de puţin!”.
Oficialul BNR a pus degetul pe rana structurală a bugetului de stat, explicând de ce au fost necesare constrângerile: „Este un om care a luat o economie ajunsă în pragul prăbuşirii şi a reuşit nu numai să reducă deficitul bugetar mai mult decât a promis anul trecut, dar a făcut-o în condiţiile în care scăderea economică nu a fost nici pe departe aşa de mare cum ar fi putut să fie”.
Pentru a înțelege de ce BNR validează „modelul Bolojan”, trebuie să privim tabloul macroeconomic pe care actualul premier l-a preluat:
- Procedura de deficit excesiv: România se află sub incidența acestei proceduri declanșate de Comisia Europeană încă din 2020. Fără o corecție brutală a cheltuielilor statului, riscul tăierii fondurilor europene și al exploziei costurilor de împrumut pe piețele externe era iminent.
- Rigiditatea bugetară: Peste 70% din veniturile statului erau blocate anterior în cheltuieli inelastice (salarii în sectorul public și asistență socială). Bolojan a replicat la nivel național rețeta aplicată la Consiliul Județean Bihor în 2020: restructurarea aparatului administrativ pentru a elibera fonduri destinate investițiilor.
- Costul împrumuturilor: Până la aplicarea măsurilor de consolidare fiscală, România se împrumuta la cele mai mari dobânzi din regiune, un indicator direct al neîncrederii piețelor în capacitatea statului de a-și plăti datoriile.
Sacrificiul politic pentru stabilitatea macroeconomică
Acolo unde criticii văd „sărăcie”, economiștii văd „corecție”. Rădulescu a subliniat că premierul a acționat având mari „constrângeri de ordin politic”, ceea ce face ca efortul său de a diminua deficitul să fie cu atât mai „meritoriu”.
În economie, efectele măsurilor de tăiere a cheltuielilor se resimt imediat (scăderea puterii de cumpărare în sectorul public, încetinirea unor sectoare dependente de banii statului), în timp ce beneficiile (scăderea inflației, reducerea dobânzilor, stabilizarea cursului valutar) apar cu decalaj. Porecla „Ilie Sărăcie” este, așadar, produsul acestui decalaj.
Realitatea indicată de BNR este simplă: evitarea intrării în incapacitate de plată sau a unei inflații galopante nu aduce aplauze pe moment. Aducerea economiei pe o linie de plutire a necesitat amputarea cheltuielilor neesențiale. Scăderea economică a fost atenuată tocmai pentru că tăierile s-au făcut de la stat, lăsând sectorul privat să respire și să susțină producția.
În final, analiza BNR confirmă o regulă de bază a administrării statului: stabilitatea macroeconomică nu se câștigă cu măsuri populare, ci cu decizii reci, pe care puțini politicieni sunt dispuși să și le asume de teama decontului la urne.
