Tranziția către un sistem de sănătate mixt. Implicațiile diversificării asigurărilor și impactul asupra pacienților

Discuțiile privind restructurarea sistemului de asigurări de sănătate prin introducerea unor case de asigurări private complementare Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au revenit pe agenda publică. Într-o perioadă în care indicatorii de performanță ai sistemului public reflectă presiuni structurale majore – precum timpii de așteptare pentru investigații –, oficialii din Sănătate aduc în discuție limitările modelului actual, bazat exclusiv pe contribuții publice. Pentru asigurații care contribuie cu 10% din venituri la CASS, dezbaterea se mută de la oportunitatea reformei la modul în care viitorul model mixt va reconfigura costurile și accesul la servicii medicale.

Actualul sistem de sănătate din România funcționează pe principiul solidarității sociale (modelul bismarckien): populația activă susține costurile pentru categoriile vulnerabile și pensionari. Deși conceput pentru a oferi acoperire universală, modelul este vulnerabilizat de factori precum subfinanțarea și modificarea structurii demografice.

Într-o intervenție recentă la Radio România Actualități, Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședintele CNAS, a precizat că sistemul de asigurări ar putea evolua către un model mixt. Conform declarațiilor oficiale, asigurările publice își vor menține rolul de bază, rămânând esențiale pentru protejarea categoriilor vulnerabile (minori, pensionari, persoane cu dizabilități), însă vor fi completate de asigurări private. Miza principală a acestei strategii este creșterea performanței și facilitarea accesului la servicii medicale, indicatori dificil de atins exclusiv din bugetul actual al CNAS, raportat la costurile în creștere ale tratamentelor și tehnologiilor moderne.

Un proiect dezbătut din anii ’90: nevoia adaptării la specificul național Dezbaterea privind diversificarea caselor de asigurări are un istoric îndelungat în politicile publice post-decembriste. Profesorul doctor Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale, a amintit că un astfel de model a fost analizat încă din anii ’90.

Principalul obstacol în implementarea de până acum a fost dificultatea de a adapta modelele occidentale (precum cele din Germania sau Olanda) la realitățile economice din România. Profesorul Beuran subliniază importanța construirii unui sistem coerent, bazat pe o înțelegere clară a contextului local: „orice gândiți, gândiți-vă să vă faceți un sistem care să vă caracterizeze ca popor”. Aceasta implică faptul că simpla importare a unui model dintr-un stat cu indicatori macroeconomici diferiți (PIB pe cap de locuitor, grad de colectare fiscală) necesită o calibrare atentă pentru a răspunde concret nevoilor pacienților români.

• Datele pieței: cheltuielile directe ale pacienților și provocările actuale Dincolo de intențiile de reformă, datele economice arată că asigurații apelează deja, de facto, la furnizori privați pentru a suplini limitările sistemului de stat. Există o serie de indicatori care explică tendința de migrare a pacienților către servicii plătite:
• Procentul cheltuielilor „Out-of-pocket” (plăți directe): România înregistrează procente ridicate la nivel european în ceea ce privește cheltuielile medicale suportate direct de pacienți. Vicepreședintele CNAS a confirmat că „o parte semnificativă din cheltuielile medicale e deja suportată direct de pacienți”. Conform statisticilor europene, o cotă importantă din cheltuielile totale cu sănătatea în România provine din fondurile personale ale cetățenilor, achitate la momentul accesării serviciilor.
• Timpii de așteptare: Alocarea plafoanelor bugetare către clinici generează adesea liste de așteptare pentru investigații imagistice de înaltă performanță (RMN, CT). În cazul afecțiunilor severe, unde factorul timp este critic pentru prognostic, acești timpi de așteptare determină pacienții să opteze pentru investigații contra cost.
• Presiunea demografică: Evoluția raportului dintre numărul contribuabililor activi și cel al beneficiarilor asigurați (fără plata directă a contribuției) pune o presiune suplimentară pe sustenabilitatea financiară a sistemului public, argumentând necesitatea atragerii de fonduri private prin polițe complementare.

Noua paradigmă: complementaritatea între sistemul public și cel privat Declarațiile autorităților indică o posibilă redefinire a rolului statului în domeniul sănătății. Sistemul public ar urma să se concentreze cu prioritate pe susținerea urgențelor, a programelor naționale pentru afecțiuni grave și pe protejarea persoanelor vulnerabile, respectând principiul solidarității. În paralel, asigurările private complementare ar prelua cererea pentru servicii medicale rapide, confort sporit sau anumite proceduri specifice, pe modelul co-plății sau al acoperirii extinse.