Duminică a fost marcată împlinirea a 425 de ani de la asasinarea lui Mihai Viteazul, liderul istoric recunoscut pentru prima unificare politică a Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei. Domnia sa, deși scurtă, a rămas un punct de referință în istoria națională, eforturile sale militare și diplomatice fiind curmate brusc printr-un complot militar, la doar câteva zile după o victorie importantă.
Instalat pe tronul Țării Românești în 1593, Mihai Viteazul a condus statul într-o perioadă marcată de tensiuni majore între Imperiul Otoman și cel Habsburgic. Voievodul s-a remarcat printr-o implicare activă în luptele antiotomane, apogeul campaniilor sale fiind atins în anul 1600. Atunci, el a reușit să aducă sub aceeași autoritate cele trei teritorii românești. Eforturile sale de apărare a spațiului european i-au adus din partea Papei Clement al VIII-lea titlul de „cavaler al lui Hristos și apărător al creștinătății”.
Finalul tragic al domnitorului a venit în vara anului 1601. Pe 3 august, trupele sale, aliate cu cele ale generalului habsburgic Giorgio Basta, obțineau o victorie decisivă la Guruslău împotriva lui Sigismund Báthory. Alianța a fost însă una de scurtă durată. Potrivit istoricului Dionisie Fotino, pe fondul unei rivalități tot mai ascuțite, Basta l-a acuzat pe voievod de presupuse negocieri secrete cu otomanii. Astfel, la 9 august 1601, în tabăra de lângă Turda, generalul a ordonat arestarea și eliminarea sa. Mihai Viteazul a fost atacat de mercenari, doborât cu o suliță în ciuda opoziției sale, și ulterior decapitat.
Despre acest asasinat, o cronică de la finalul secolului al XVII-lea notează cum domnitorul a fost luat prin surprindere și trădat, subliniind că trupul său a fost lăsat în pulbere, deși anterior acțiunile sale ținuseră la distanță amenințarea trupelor inamice și reprezentaseră un sprijin crucial pentru lumea creștină.
Locurile de veci și recunoașterea modernă
Rămășițele pământești ale voievodului au avut destine separate. Trupul a fost înhumat inițial aproape de locul asasinatului din Turda, zonă marcată din 1977 de un obelisc simbolic cu o înălțime de 1.601 centimetri, decorat cu stemele celor trei provincii istorice. Capul domnitorului a fost transportat și depus la Mănăstirea Dealu din apropierea Târgoviștei. Deși a fost mutat de mai multe ori pentru a fi protejat, inclusiv pe durata Primului Război Mondial, acesta a fost readus definitiv la lăcașul de cult în 1920.
Mormântul de la Mănăstirea Dealu este flancat de o inscripție istorică a marelui ban Radu Buzescu, completată în perioada modernă de o placă de marmură ce conține un epitaf formulat de istoricul Nicolae Iorga.
La nivel instituțional contemporan, statutul istoric al voievodului a fost consfințit legislativ în anul 2020. Parlamentul României a adoptat o lege prin care Mihai Viteazul este declarat oficial „martir și erou al națiunii române”. Același act normativ a stabilit data de 27 mai drept Ziua Națională dedicată domnitorului, comemorând astfel momentul istoric al unificării țărilor române sub conducerea sa.
