Sorin Grindeanu, propunerea oficială a PSD pentru funcția de premier: „Îmi asum funcția, nu ne schimbăm după cum bate vântul”

Partidul Social Democrat merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea ca Sorin Grindeanu să ocupe funcția de prim-ministru. Liderul social-democrat a confirmat oficial că își asumă acest mandat, solicitând președintelui o desemnare rapidă pentru instalarea unui nou guvern cu puteri depline până la data de 15 septembrie, înaintea evaluărilor programate de agențiile de rating.

Conform declarațiilor sale, PSD vizează formarea unui guvern minoritar sau a unui executiv coagulat în jurul partidului. „Îmi asum funcția, nu ne schimbăm după cum bate vântul. Președintele este cel care face desemnarea. E nevoie de o desemnare cât mai repede”, a afirmat Grindeanu, precizând totodată că în prezent nu se discută despre cooptarea unor membri PNL sau oferirea de posturi pentru Victor Ponta.

Căutarea unei majorități și izolarea AUR

Deși a recunoscut că în acest moment nu se va prezenta în fața șefului statului cu o majoritate garantată, liderul PSD a subliniat că obținerea susținerii parlamentare va reprezenta principala sarcină a viitorului șef de cabinet. „Nu sunt în situația de a prezenta președintelui 233 de voturi. (…) E problema primului-ministru să-și strângă acea majoritate”, a explicat acesta, mizând pe colaborarea cu „oameni de bună-credință, inclusiv de la partidele de dreapta”.

În schimb, reprezentantul PSD a exclus categoric orice colaborare la guvernare cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și a respins practicile de divizare a grupurilor parlamentare. „Eu nu o să umblu să rup partide, să primesc voturi de la AUR, USR, PNL. (…) Respectăm alegătorii AUR, dar nu există perspectiva de a exista o guvernare cu AUR”, a punctat Grindeanu. În ceea ce privește UDMR, formațiunea maghiară își menține deocamdată poziția stabilită anterior, legată de susținerea lui Siegfried Mureșan.

Pe plan administrativ, propunerea PSD a lansat un atac dur la adresa deciziilor luate de cabinetul condus de Ilie Bolojan, criticând în special lipsa de transparență privind impactul concedierilor din aparatul de stat.

„România se află într-o situație atât de dificilă după măsurile dezastruoase ale lui Bolojan, încât e o nesimțire și o sfidare ca acest circ să continue”, a declarat tranșant Grindeanu. El a solicitat un „moment zero” pentru administrație, care să debuteze cu un audit general al instituțiilor publice: „Strâmbatul din nas provoacă lehamite din partea românilor. (…) Trebuie să începem un audit general al statului. E inadmisibil ca, de la o zi la alta, să nu știi care e impactul [bugetar]”.

În privința programului de guvernare, social-democrații anticipează o încetinire a ritmului investițiilor publice odată cu încheierea finanțărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru a compensa această situație, Grindeanu propune implementarea extinsă a parteneriatelor public-private, atât la nivel național, cât și județean. „Ritmul investițiilor va scădea, asta e o componentă pe care trebuie să o accesăm rapid”, a subliniat el.

Totodată, liderul PSD a dat asigurări că viitorul cabinet își va menține orientarea către măsuri de sprijin social, pe agenda discuțiilor aflându-se posibile reduceri de taxe, precum scăderea TVA sau a contribuțiilor CASS pentru mame.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe