Alegeri în Saxonia-Anhalt: AfD se clasează pe primul loc cu aproape 44%, dar ratează majoritatea absolută. Donald Tusk critică susținătorii partidului

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile regionale din landul Saxonia-Anhalt, obținând 43,8% din sufragii, potrivit rezultatelor oficiale preliminare citate de dw.com. Deși a obținut cel mai mare număr de voturi, formațiunea nu a reușit să asigure majoritatea absolută necesară pentru a forma singură guvernul regional.

În urma scrutinului, care a înregistrat o prezență record la urne de aproape 78% – cea mai mare din acest land de la reunificarea din 1990 – șase formațiuni politice vor intra în parlamentul regional.

AfD va deține cele mai multe mandate, respectiv 39, urmată la mare distanță de Uniunea Creștin-Democrată (CDU), care a obținut 17,2% din voturi (15 locuri). Partidul Social-Democrat (SPD) a întrunit 9,3% din opțiuni (8 locuri), urmat îndeaproape de Partidul Verde cu 8,9% (8 locuri) și Partidul de Stânga cu 8,6% (8 locuri). Alianța Sahra Wagenknecht (BSW) a trecut de asemenea pragul electoral, obținând 5,3% și 5 mandate.

În schimb, Partidul Liberal Democrat (FDP) nu va fi reprezentat în noul legislativ regional, obținând doar 2,6% din voturi, sub pragul necesar de 5%.

Rezultatul alegerilor din Germania a stârnit reacții și la nivel internațional. Premierul polonez Donald Tusk a transmis un mesaj dur pe platforma X, vizându-i pe politicienii din propria țară care au salutat scorul obținut de AfD. Tusk a afirmat că „în Polonia, doar idioții sau trădătorii s-ar putea bucura de triumful AfD în Germania”, făcând referire directă la membri ai formațiunilor Konfederacja și PiS (Lege și Justiție).

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Aproape un leu din trei dați fără licitație de Muzeul Regina Maria a ajuns la firmele unei singure familii din Dâmbovița

Muzeul Regina Maria a plătit 1.467.528 de lei prin încredințare directă către trei entități ale aceleiași familii din Dâmbovița. Datele din SICAP.

Un generator de teme BAC la română, gratuit pentru profesori: alegi profilul clasei și primești varianta oficială cu baremul ei

Un generator de teme BAC la română, gratuit: profesorii aleg profilul și subiectele, iar varianta oficială vine cu baremul ei, fără cont.

Consiliul Județean Iași alocă 30.680 de lei pentru vizita oficială a unei delegații din Ucraina

Consiliul Județean Iași a aprobat alocarea a 30.680 de lei pentru organizarea vizitei oficiale a unei delegații din regiunea Vinnytsia, Ucraina, programată în perioada 26-29 noiembrie. Evenimentul marchează două decenii de cooperare între cele două administrații.

Dezvoltatorul blocului Nueva din Iași, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul Iași a dispus miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a dezvoltatorului Ștefan Adrian Popescu Jr., implicat în scandalul imobiliar Nueva. Acesta este cercetat pentru înșelăciune în formă continuată, constând în 32 de acte materiale, după ce mai mulți cumpărători au reclamat că au plătit sume importante pentru apartamente promise sau vândute ulterior și altor persoane.