Cerere de insolvență pentru firma vicepreședintelui TSD Iași care construiește blocul Nueva: de la 3,2 milioane de lei cifră de afaceri la 5.000 de lei și datorii de peste 25 de milioane

Firma care construiește blocul Nueva de pe șoseaua Nicolina din Iași, vizavi de complexul Belvedere, are acum pe rol la Tribunalul Iași o cerere de insolvență. Potrivit Ziarul de Iași, cererea împotriva STP Business Construct SRL a fost înregistrată pe 9 octombrie 2026 și vine de la Glass Protect Solutions SRL, furnizorul care a montat balustradele din sticlă ale imobilului și care spune că nu și-a primit banii.

STP Business Construct este administrată de Ștefan Adrian Popescu, vicepreședinte al Tineretului Social Democrat Iași. Același proiect imobiliar a făcut obiectul unei anchete Ora de Iași, în care zeci de familii reclamau că au plătit pentru apartamente vândute, spun ele, de două sau chiar de trei ori.

Blocul Nueva de pe șoseaua Nicolina. Foto: Ziarul de Iași

„Nu avem altă șansă”

Benderschi Sandu, administratorul Glass Protect Solutions, a declarat pentru Ziarul de Iași că încearcă de mai multe luni să recupereze contravaloarea lucrărilor și că dezvoltatorul a încetat să-i mai răspundă în primăvară.

„Pentru noi sunt bani, vă dați seama. De aproape opt luni de zile nu a vorbit cu noi, cred că din luna martie. Nu avem altă șansă ca să ne recuperăm banii”, a spus Benderschi Sandu.

Omul de afaceri recunoaște că a fost avertizat înainte să accepte contractul: „Cu părere de rău, avem prieteni comuni, m-au avertizat, dar eu nu am avut tupeul să fiu mai atent”.

Benderschi Sandu nu a spus cât îi datorează firma lui Popescu. Legea permite unui creditor să ceară insolvența unei companii doar pentru o datorie de cel puțin 50.000 de lei, a explicat pentru aceeași publicație expertul contabil Ana Maria Bostan. Ziarul de Iași i-a cerut un punct de vedere lui Ștefan Adrian Popescu, care nu a răspuns până la publicare.

De la 3,2 milioane de lei la 5.000 de lei

Datele financiare publice citate de Ziarul de Iași arată traiectoria firmei. În 2023, STP Business Construct a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 3,2 milioane de lei și un profit net de circa 141.500 de lei. Un an mai târziu, cifra de afaceri a coborât la aproximativ 5.000 de lei, de 640 de ori mai puțin, iar firma a încheiat 2024 cu o pierdere netă de aproximativ 596.000 de lei.

Datoriile au urcat în același interval de la 16,51 milioane de lei la 25,55 milioane de lei, adică peste 9 milioane de lei în plus într-un singur an. Numărul angajaților a scăzut de la șase la trei. Bilanțul pe 2025 nu a fost depus.

Creditorul arată altfel pe hârtie. Glass Protect Solutions, înființată în 2018, a raportat în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de lei și un profit net de 288.000 de lei, cu cinci angajați. Furnizorul de balustrade a ajuns astfel la afaceri apropiate de cele pe care dezvoltatorul le declara în 2023, anul în care șantierul de pe Nicolina prindea contur.

Blocul Nueva: același apartament, mai mulți cumpărători

Proiectul promitea spații comerciale la primele două niveluri și opt etaje de locuințe, aproximativ 55 de apartamente. Lucrările au avansat vizibil din 2023 până la jumătatea lui 2024, iar în această perioadă dezvoltatorul a încasat, potrivit cumpărătorilor, avansuri între 80% și 100% din prețul apartamentelor aflate încă în proiect.

Când șantierul a încetinit, cumpărătorii au început verificările la cadastru. Potrivit acestora, cel puțin 26 de apartamente apăreau cu promisiuni de vânzare suprapuse, către două sau trei persoane diferite, fiecare cu acte semnate la notar. Păgubiții susțin că antecontractele nu au fost notate în cartea funciară, iar o parte dintre ei afirmă că au semnat, la cererea reprezentanților firmei, clauze prin care renunțau la această notare. Alți clienți afirmă că au plătit pentru apartamente la etajele 9 și 10, deși autorizația de construire prevede opt etaje.

Ziarul de Iași scrie că peste zece procese sunt deschise în legătură cu proiectul și că cea mai mare sumă plătită de un singur cumpărător se apropie de un milion de euro. Păgubiții estimează prejudiciul total la peste patru milioane de euro, compară mecanismul cu cel din dosarul Nordis și cer intervenția DIICOT. Ei îl indică pe tatăl administratorului, Ștefan Popescu, drept cel care a coordonat vânzările. Acuzațiile lor nu au fost stabilite până acum de vreo instanță.

Cumpărătorii spun că nu mai reușesc să ia legătura cu niciun membru al familiei Popescu.

De la Ajaccio la șantierul de pe Nicolina

Ștefan Adrian Popescu s-a născut la Iași, în 1993, și a jucat fundaș stânga. A trecut prin academiile AS Roma și Cesena, apoi a evoluat la AC Ajaccio, Astra Giurgiu, Ternana, Modena și Salernitana. La Ajaccio a fost coleg cu Adrian Mutu, care a jucat pentru clubul corsican între 2012 și 2014. Bazele de date fotbalistice îi trec șase apariții în Ligue 1, 26 de meciuri în Serie B pentru Ternana și cinci selecții la naționala U21.

Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iași în prim-plan, iar în plan secund este Ștefan Popescu, proprietarul firmei care a solicitat insolvența

Ultimul club din cariera lui a fost Politehnica Iași, în sezonul 2018–2019. Patru ani mai târziu, în 2023, lucrările la blocul Nueva erau în plină desfășurare.

Dacă Tribunalul Iași admite cererea, firma va primi un administrator judiciar, care va întocmi lista creditorilor. Pe aceeași listă ar urma să se înscrie atât furnizorii, cât și cumpărătorii care au plătit pentru apartamente.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe