Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat, Lucian Rusu, a propus elaborarea unei hărți naționale a oportunităților industriale asociate gazelor naturale, un demers ce ar urma să fie realizat în cooperare cu mediul privat. Inițiativa urmărește identificarea proiectelor viabile pentru evaluarea investițiilor, a potențialelor piețe de desfacere, a locurilor de muncă și a valorii adăugate pe care le pot genera noile afaceri.
Potrivit unui comunicat transmis de PNL, instrumentul propus nu va interveni administrativ în stabilirea câștigătorilor din piață, ci va crea un cadru favorabil dezvoltării de investiții competitive.
„Avem deci nevoie de o infrastructură funcțională, capacități de stocare, interconectări, acces concurențial la rețele și contracte care oferă predictibilitate, acolo unde acest lucru este justificat economic”, a declarat senatorul Lucian Rusu, citat în comunicat. Inițiativa pornește de la ideea transformării avantajului energetic într-unul de natură industrială.
Demersul legislativ și economic vine în contextul în care ultimul raport de țară publicat de Comisia Europeană indică o contracție a ponderii industriei în produsul intern brut al României, de la aproape 25% în 2015 la sub 17% în 2025. Datele oficiale mai arată că producția industrială s-a redus cu 0,9% anul trecut, sectoare precum industria chimică și metalurgia fiind printre cele mai afectate.
Totodată, documentul menționează că șocurile de preț consemnate în ultimii ani demonstrează că securitatea energetică nu poate fi limitată la volumul de gaze extras pe plan intern. Rapoartele Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) evidențiază gradul de expunere al Europei la evoluțiile geopolitice și la competiția internațională pentru gazul natural lichefiat (GNL).
Indicatorii relevă o creștere cu 20% a importurilor europene de GNL, o majorare cu 45% a livrărilor provenite din Statele Unite, precum și scăderea rezervelor din depozitele subterane sub 30% din capacitatea totală la finalul sezonului rece. În acest context, comunicatul subliniază că producția internă nu asigură o izolare automată față de dinamica pieței europene, gazul fiind tranzacționat într-un spațiu interconectat, unde prețurile regionale și costurile de transport își pun amprenta asupra economiei locale.


