Pe 1 aprilie 1905, la marginea de sud a Iașului intrau în funcțiune primele hale ale Atelierelor CFR, din care avea să crească uzina Nicolina. În noiembrie 2025, Primăria Iași a emis prima autorizație de construire pe aceeași platformă: trei blocuri cu câte 11 etaje și 365 de apartamente. Între cele două momente stau 120 de ani în care uzina a reparat locomotive, a adăpostit o fabrică de armament în Primul Război Mondial, a fost demontată și mutată în Banat, a produs utilaje pentru construcții și a ajuns la peste 8.000 de angajați.
Au urmat o grevă ascunsă publicului de Securitate, o privatizare reziliată, licitații pe care o comisie parlamentară le-a considerat păgubitoare și un faliment. Turnul de apă al uzinei, vechi de peste un secol, a fost aruncat în aer cu dinamită. Terenul s-a vândut în 2011 cu aproximativ 7 milioane de euro, iar în 2018 cu 41 de milioane.
O lege din 1892 și cărămidă de Ciurea
Povestea începe în Senat, pe 28 mai 1892, cu legea care prevedea construirea a două mari ateliere de reparații pentru căile ferate: Grivița, la București, și Frumoasa, la Iași. Statul voia să împartă mai echilibrat capacitatea de reparație a locomotivelor și vagoanelor între Muntenia și Moldova. Exproprierea terenurilor de către Primăria Iași a durat cinci ani.
Atelierele centrale au început lucrul abia pe 1 aprilie 1905, cu secțiile de rotărie, turnătorie, montaj, strungărie, ajustaj și fierărie și cu o uzină electrică proprie. Incinta era închisă de un zid de 2.637 de metri, ridicat, ca și pavilionul administrativ, din cărămidă aparentă arsă la Ciurea.
Dimensiunile vorbeau despre ambițiile statului. Hala de montaj a locomotivelor măsura 112,5 pe 48,2 metri și avea 27 de canale de lucru. Fierăria avea 72,8 metri lungime, iar lângă ea funcționa, într-o încăpere de 28 pe 10 metri, motorul cu abur care punea în mișcare ciocanele mecanice. În curte se ridica un turn de apă cu două rezervoare, de 25 și de 100 de metri cubi.
Între 1907 și 1912, atelierele au mai primit 6.188 de metri pătrați de construcții: o cazangerie nouă, o turnătorie de fontă, o stație de aer comprimat, o remiză de pompieri, un dispensar și o cantină. În 1912, când au primit numele de Atelierele CFR Nicolina, aveau 66 de mașini-unelte, trei cazane Babcock & Wilcox și poduri rulante de 2.500 de kilograme deasupra fiecărui canal de lucru.
Arsenalul capitalei de război
În toamna lui 1916, după retragerea autorităților în Moldova, Iașul a devenit capitala de război a României. Atelierele de la Nicolina nu erau încă terminate, dar au primit o mare parte din utilajele evacuate din sud. Multe au fost montate în barăci de scânduri sau au funcționat sub cerul liber, în iarna grea dintre 1916 și 1917.
Fabrica de armament Wolff, evacuată din București, a lucrat în incinta atelierelor. Muncitorii ei au construit aici echipamente pentru bateriile de artilerie de 150 și de 210 milimetri. Ceferiștii ieșeni au rezolvat și o problemă de aprovizionare a frontului: au adaptat proiectilele franceze de calibru mare, sosite prin ajutorul aliat, pentru a putea fi trase din tunurile de proveniență germană ale armatei române.
După război, atelierele s-au extins spre cartierul Nicolina și au început, din 1921, să repare și vagoane. Între 1923 și 1927 au primit motoare Diesel și 17 mașini-unelte noi, printre care un strung electric american pentru bandaje. Sudura electrică a apărut în 1935, iar între 1935 și 1937 au intrat în fabrică 89 de utilaje importante. Tot de la Nicolina provenea Ilie Pintilie, ceferistul în jurul căruia regimul comunist a construit, în anii ’50, un cult al ilegalistului.
Demontată în 1944, adusă înapoi în 1945
Din octombrie 1940, activitatea atelierelor a fost subordonată nevoilor armatei. În primăvara lui 1944, pe măsură ce frontul se apropia de Iași, mașinile au fost demontate, la ordinul Ministerului de Interne, și trimise în Banat și în Muntenia. Utilajele au început să revină de la Timișoara pe 20 ianuarie 1945, iar atelierele au fost reconstruite.
Între 1946 și 1971 au urmat peste 44 de investiții majore: o hală pentru rotăria de vagoane, o stație de acetilenă, un laborator de radiografie industrială, un cuptor pentru fontă cu grafit nodular, noi hale pentru vagoane, cazane și prelucrări mecanice. În 1970, deasupra halelor de cărămidă s-a ridicat pavilionul administrativ cu opt etaje.
De la locomotive la utilaje de construcții
Anul 1967 a schimbat profilul fabricii. Atelierele au devenit Uzina Mecanică Nicolina și s-au orientat spre utilaje pentru construcții și lucrări de drumuri. În 1974, unitatea a primit numele de Întreprinderea Mecanică Nicolina, iar până în 1977 parcul de mașini-unelte a fost înnoit complet.
Boghiurile pentru vagoane au rămas însă producția principală. În anii ’80, ele reprezentau peste 60% din tot ce ieșea pe poarta uzinei. La apogeu, fabrica ajunsese la peste 8.000 de angajați, potrivit lui Sorin Cristian Semeniuc, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. În jurul ei a crescut cartierul Nicolina, cu blocuri, școală profesională și stadion.
Greva de la ora 12:15
În ianuarie 1987, uzina își îndeplinise planul în proporție de doar 39%. Lipseau osiile, cotele de energie erau insuficiente, iar halele nu aveau încălzire. Muncitorii au primit fluturașii de salariu pe ianuarie cu rețineri și penalizări pentru plan neîndeplinit.
Pe 16 februarie 1987, zi în care regimul comemora greva de la Grivița din 1933, Miliția Municipiului Iași a anunțat Securitatea, la ora 12:15, că între 300 și 400 de muncitori de la Nicolina opriseră lucrul și se plimbau prin uzină, nemulțumiți de salarii. Au fost alertate organele locale de partid și serviciul de contrainformații economice al Securității.
Fostul șef al Securității Iași, Constantin Ciurlău, a povestit ulterior că primul secretar al județului, Neculai Ibănescu, a cerut ca muncitorii să fie înfruntați cu mitraliere. Potrivit relatării lui Ciurlău, cererea a ajuns prin ministrul de Interne la Nicolae Ceaușescu, care a respins varianta. Conflictul s-a stins după mai multe discuții, iar muncitorii și-au primit banii.
La 6:10 dimineața, pe 17 februarie, un ofițer de Securitate raporta telefonic că nu mai existau probleme deosebite la Nicolina: schimbul III reluase lucrul, iar schimbul I intrase normal. Arhiva Securității păstrează despre greva de la Nicolina doar câteva note telefonice. Protestul a rămas aproape necunoscut în oraș, cu nouă luni înaintea revoltei de la Brașov.
O privatizare reziliată
În 1991, întreprinderea a devenit SC Nicolina SA. Din 1994 a lucrat cu firma italiană Marini și cu Siemens. Ultimul profit raportat, de 169 de milioane de lei vechi, datează din iunie 2000. În primul semestru din 2001, compania a înregistrat o pierdere de 8,3 miliarde de lei vechi.
În martie 2002, statul a vândut pachetul de 75,52% din acțiuni către Mecanoexport București și Asociația Salariaților Nicolina. Uzina mai avea atunci aproape 1.000 de muncitori. În 2004, un teren de 4,6 hectare din platformă a fost vândut cu 1,6 milioane de dolari. O comisie parlamentară a apreciat ulterior că terenul valora de trei ori mai mult. Contractul de privatizare a fost reziliat, iar AVAS, autoritatea care administra activele statului, a redevenit acționar majoritar.
Peste 200 de angajați au plecat voluntar după 2002. În decembrie 2005 au fost concediați 454 de oameni, iar ultimii 200 au plecat în 2007, odată cu oprirea producției.
Licitațiile din 2007
Pe 5 aprilie 2007, AVAS a vândut la licitație Secția de Utilaje Terasiere, construită pe circa patru hectare. Prețul de pornire era de 4,1 milioane de euro, iar cel final de 6,9 milioane, plătit de firma Real Estate Development. Aproape 840 de foști angajați așteptau atunci salarii restante de 1,4 milioane de lei. La aceeași licitație, Fabrica de Utilaje de Construcții, scoasă la vânzare cu 11 milioane de euro, nu a primit nicio ofertă. Ea a fost cumpărată ulterior de firma brașoveană Concept Investment.
În 2009, o comisie parlamentară de anchetă a analizat privatizarea. Raportul a constatat că situația financiară a companiei s-a deteriorat continuu între 2004 și 2009 și a vorbit despre o „falimentare voită”. Comisia a apreciat că vânzările către cele două firme au fost foarte păgubitoare pentru stat.
În martie 2012, DNA Iași a început urmărirea penală față de zece persoane și o firmă în dosarul devalizării Nicolina SA. Printre cei vizați se aflau un fost vicepreședinte al AVAS, mai mulți foști directori și directori generali ai instituției și administratorii celor două firme cumpărătoare. Faptele investigate erau conflictul de interese și abuzul în serviciu.
Creditorii care cumpăraseră uzina
Aflată în insolvență, Nicolina SA a primit sentința de faliment la sfârșitul lui aprilie 2011, când Tribunalul Iași a deschis procedura, după ce creditorii respinseseră planul de reorganizare. Cea mai mare parte a creanțelor aparținea chiar firmelor care cumpăraseră secțiile uzinei: Real Estate Development deținea 61,22%, iar Concept Investment 15,22%. Datoriile totale se ridicau la aproape 6 milioane de euro.
Lichidatorul a scos la vânzare cele 18 hectare rămase, estimate la 16 milioane de euro. În septembrie 2011, firma Sticknet Investment, legată de oameni de afaceri slovaci, a cumpărat la licitație 18,7 hectare cu aproximativ 7 milioane de euro.
Turnul de apă și dinamita
Turnul de apă al uzinei avea peste un secol și fusese ridicat din aceeași cărămidă de Ciurea ca primele hale. În 2009, Direcția de Cultură trimisese ministerului dosarul pentru clasarea ca monument istoric a turnului și a halei compresoarelor. Procedura nu a fost finalizată niciodată.
Pe 25 septembrie 2012, în jurul orei 16:00, o firmă de demolări a pus dinamită la baza turnului. Construcția a căzut în câteva secunde, în timp ce jandarmii și polițiștii țineau oamenii la distanță. Reprezentanții proprietarului au pus demolarea pe seama unui conflict cu firma contractată pentru lucrările de pe platformă și au promis că vor reconstrui turnul pe cheltuiala lor. În 2013, Mihai Chirica, atunci viceprimar, anunța un protocol cu dezvoltatorul pentru „reconstrucția după schițele originale a turnului de apă”. Turnul nu a mai fost ridicat.
De la 7 la 41 de milioane de euro
Terenul a trecut apoi la firma Nicolina Park. În decembrie 2018, omul de afaceri bârlădean Constantin Duluțe a cumpărat, prin firma Utilave Prest, 24 de hectare din fosta platformă cu 41 de milioane de euro. În 2011, aproape 19 hectare se vânduseră cu circa 7 milioane.
În noiembrie 2025, Primăria Iași a emis prima autorizație de construire pentru complexul rezidențial de pe fostul teren al uzinei. Firma Nicolina Residence, în care Duluțe deține 80,55% din acțiuni, va ridica trei blocuri cu două subsoluri, parter și 11 etaje, înalte de până la 40 de metri. Prima etapă cuprinde 365 de apartamente și 434 de locuri de parcare, pe 2,37 hectare din cele 24.
Ce a mai rămas din uzina Nicolina
Pe platformă au rămas două hale de cărămidă de Ciurea, vechi de aproximativ 120 de ani, una dintre ele cu elemente Art Nouveau. Au rămas fără uși și ferestre, cu acoperișuri parțial distruse, și au fost devastate ani la rând de cei care căutau fier vechi și cărămidă. Clădirea interbelică a școlii profesionale, unde funcționează astăzi un liceu tehnologic, și turnul administrativ cu opt etaje din 1970 au fost renovate.
În 2021, Constantin Duluțe a promis că halele vechi vor fi expertizate, consolidate și refăcute. „Ele vor rămâne acolo. Se lucrează la un plan de amenajare a zonei”, declara atunci proprietarul. Autorizația emisă în 2025 privește primele trei blocuri ale complexului.
