Analiză: Aproape 60 de milioane de lei pentru transformarea Terminalului T3. Cum schimbă noile reguli europene Aeroportul Iași

Consiliul Județean Iași a aprobat documentația tehnică pentru un nou proiect major de infrastructură la Aeroportul Internațional Iași: reconfigurarea și modernizarea Terminalului T3, alături de o reamenajare amplă a zonelor destinate transportului public. Cu o valoare totală estimată la peste 59 de milioane de lei (inclusiv TVA) și un termen de execuție de 18 luni, investiția nu este doar un simplu demers de modernizare estetică, ci o necesitate operațională dictată de noile reguli de frontieră ale Uniunii Europene.

Pentru pasageri, schimbarea va fi una de substanță. După inaugurarea noului Terminal T4 (care a preluat zborurile interne și pe cele din spațiul Schengen), T3 a rămas dedicat curselor non-Schengen. Însă, odată cu noile directive europene, vechea infrastructură a devenit insuficientă.

Efectul EES: Timpul de control la frontieră crește de la 30 de secunde la 2 minute

Principala cauză care stă la baza acestui proiect de anvergură este implementarea iminentă a Sistemului European de Intrare/Ieșire (EES), solicitată de Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția de Frontieră. Noul sistem adaugă elemente de recunoaștere biometrică obligatorii pentru cetățenii terți din zonele non-UE.

Conform documentației tehnice, această procedură va duce la o creștere abruptă a timpului de procesare a unui pasager, de la 30 de secunde, la aproximativ 2 minute. Matematic, acest lucru înseamnă formarea inerentă de cozi la controlul pașapoartelor.

Actualul T3, cu o zonă de așteptare de sub 390 de metri pătrați, nu are capacitatea fizică de a stoca în condiții de confort și siguranță pasagerii pentru procedurile de „pre-boarding”. Soluția tehnică adoptată de conducerea Aeroportului Iași este una radicală: Terminalul T3 va fi transformat exclusiv într-un terminal de Plecări non-Schengen.

Pentru a elibera spațiul necesar, întreg fluxul de Sosiri non-Schengen va fi relocat în Terminalul T4, unde există spațiu suficient pentru separarea conformă a fluxurilor.

Date tehnice: Ce se va construi din cele 59,3 milioane de lei

Spre deosebire de alte investiții recente finanțate prin fonduri europene, de această dată sursa de finanțare o reprezintă exclusiv Fondul de Dezvoltare al R.A. Aeroportul Iași. Indicatorii tehnico-economici aprobați arată astfel:

  • Valoare totală: 59.308.673,68 lei (cu TVA).
  • Partea de construcții-montaj (C+M): 29.574.566,56 lei (cu TVA).
  • Durata de realizare: 18 luni (6 luni de proiectare, 12 luni de execuție).
  • Rata internă de rentabilitate financiară estimată: 5,72%.

La interior, reamenajarea T3 include crearea de noi spații comerciale (duty-paid, restaurant, cafenea), un spațiu VIP, cabinet medical și implementarea a 6 porți ABC (Automated Border Control) specifice noului sistem EES.

Clădirea va fi adusă la standarde moderne de eficiență energetică și va fi pregătită pentru integrarea într-un sistem digital centralizat de tip BMS (Building Management System). Totodată, se va realiza armonizarea vizuală și arhitecturală a fațadelor T3 cu cele ale noului T4, eliminând discrepanțele estetice actuale.

„Vom lucra sub trafic”. Dezbateri încinse privind autorizația ISU

Proiectul a generat discuții ample în ședința ordinară a Consiliului Județean din 25 februarie, punctul nevralgic fiind situația autorizațiilor de securitate la incendiu (ISU) pentru vechile terminale. Consilierul județean Mihaela Ivancea (PSD) a cerut explicații conducerii aeroportului, invocând informații trimise aleșilor județeni privind lipsa acestui aviz pentru T3 și necesitatea contractării unui expert extern.

Răspunsul directorului general al Aeroportului Iași, Romeo Vatră, a venit ferm, dând asigurări că pasagerii nu sunt expuși niciunui pericol: „Trebuie spus foarte clar că din punct de vedere al siguranței la incendiu nu există niciun risc pentru pasageri. Avem cele mai moderne sisteme de detecție și stingere incendiu, o unitate proprie de pompieri cu 27 de pompieri și trei autospeciale care în două minute pot interveni oriunde. Autorizația pentru T3 a fost suspendată în momentul în care s-a realizat SAS-ul (n.r. zona de control de securitate) și nu s-a depus pentru autorizare, dar de facto sistemele sunt funcționale”.

Directorul a subliniat că tocmai dinamica comercială face imposibilă o autorizare definitivă, fiecare nou chioșc sau compartimentare impunând un nou aviz, problemă care va fi rezolvată o dată cu implementarea noului proiect DALI.

Mai mult, Vatră a punctat marele câștig operațional, avertizând însă ieșenii că vor urma luni de șantier în interiorul aerogării: „Ceea ce e important este faptul că, prin această modificare la T3, creștem spațiul pentru pasageri de la 350 la 1.500 de metri pătrați, cu șase porți de îmbarcare. […] Va trebui să lucrăm sub trafic, va fi ceva deranj. Ne cerem scuze pasagerilor, dar nu avem cum altfel. Nu putem închide terminalul, nu putem închide zborurile”.

Un act de curaj: Investiții masive din fonduri proprii

Dincolo de disconfortul temporar al șantierului, aleșii locali au remarcat capacitatea regiei autonome de a-și autosusține financiar aceste modernizări.

„A face investiții pe fonduri proprii în zilele actuale, când totul merge pe reducere și restructurare, este un act de mare curaj”, a declarat consilierul județean Sorin Trandafirescu în plenul ședinței.

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a concluzionat la finalul dezbaterilor, apreciind determinarea conducerii Aeroportului de a integra acest terminal într-un program multianual mai amplu de investiții din venituri proprii, pachet evaluat la un total de 121 de milioane de lei pentru următorii ani. „Sper ca la finalul perioadei de implementare, terminalul T3 să arate ca în poze. Dragi colegi, vă doresc succes conducerii aeroportului pentru implementarea proiectului”, a transmis Costel Alexe înainte de aprobarea documentației tehnice.

Sfârșitul haosului rutier? O nouă parcare dedicată transportului public

A doua componentă majoră a proiectului vizează decongestionarea traficului rutier din fața aerogării. Pe o parcelă adiacentă sensului giratoriu, Consiliul Județean a avizat construirea unei zone dedicate exclusiv mijloacelor de transport în comun și de transfer, care va cuprinde:

  • O stație nouă, parțial acoperită, pentru autobuzele CTP Iași, amplasată în zona publică a tunelului de legătură dintre T3 și T4.
  • 15 locuri de parcare dedicate autovehiculelor de tip taxi și ride-sharing.
  • 10 locuri de parcare pentru microbuze (care asigură transferul regional spre restul Moldovei, Republica Moldova și Ucraina).
  • 2 locuri de parcare speciale pentru autocare mari.
  • Infrastructură adiacentă: toalete automatizate, dispecerat, automate de plată și un sistem de parking automat cu 2 intrări și 2 ieșiri.

Decizia de a separa transportul public și de tranzit de autoturismele personale reprezintă un pas necesar spre maturizarea operațională a aeroportului. Odată finalizat, acest proiect va transforma Aeroportul Iași într-o infrastructură capabilă nu doar să absoarbă traficul în creștere, ci să o facă respectând noile exigențe de securitate europene, fără a sacrifica timpul sau confortul pasagerilor.

Distribuie:

Alte știri

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe