Primăria Iași a primit o singură ofertă la licitația relansată pentru reabilitarea și extinderea liniei de tramvai pe traseul Pod Roș – Anastasie Panu, un proiect estimat la aproximativ 18,5 milioane de euro (94,8 milioane de lei). Oferta aparține unei asocieri formate din trei companii românești, condusă de Conest și completată de Viarom Construct și Mari-Vila Com, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) în prima jumătate a lunii iulie.
Procedura actuală vine după ce o licitație identică, lansată în luna martie a acestui an, a fost anulată de autoritățile locale ieșene fără a fi prezentate explicații oficiale. La momentul respectiv, singura ofertă fusese depusă de asocierea formată din Procons Group și Construcții Erbașu.
Reabilitare și un kilometru de traseu nou
Proiectul, finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, presupune intervenții majore atât pe rețeaua existentă, cât și construirea unui segment nou. Conform specificațiilor tehnice, urmează să fie reabilitați 1.670 de metri de cale simplă de rulare, utilizându-se o soluție cu dale elastice de amortizare. Această tehnologie are rolul de a reduce poluarea fonică și este proiectată pentru o durată de viață de peste 30 de ani.
De asemenea, contractul prevede extinderea rețelei cu 1.070 de metri de cale simplă pe axa Sfântul Lazăr — Anastasie Panu. Noul tronson va asigura o legătură directă între cartierele rezidențiale din sudul municipiului și zona centrală de afaceri Palas – Sfântul Lazăr. Pentru execuția acestui segment sunt necesare lucrări complexe de terasament, incluzând coborârea nivelului străzii cu 50 până la 75 de centimetri pe anumite porțiuni, o măsură obligatorie pentru a respecta unghiul de înclinare maxim admis de 6%.
Pe lângă calea de rulare, investiția include modernizarea utilităților conexe. De-a lungul traseului vor fi montați stâlpi multifuncționali care vor susține rețeaua de contact și corpuri de iluminat public cu tehnologie LED, controlate printr-un sistem de telegestiune.
Totodată, transportul public pe acest tronson va fi integrat într-un sistem inteligent (ITS). Acesta va asigura prioritizarea automată a tramvaielor în intersecții („undă verde”), informarea călătorilor în timp real prin panouri digitale montate în stații și monitorizarea video a rețelei pentru creșterea siguranței pasagerilor.
