Accesul pietonal la lacul din Grădina Botanică din Iași, unul dintre cele mai vizitate spații verzi ale orașului, prezintă dificultăți tehnice majore în perioadele cu precipitații. Deși zona este o emblemă turistică administrată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), zeci de metri pătrați de pământ de pe aleile principale cumulează cantități semnificative de noroi
Imaginile surprinse și postate pe un grup de Facebook, Vocea Iașului, indică o discrepanță între peisajul natural bine întreținut, cu vegetație bogată și un luciu de apă atractiv, și infrastructura care ar trebui să faciliteze accesul publicului. O alee de pământ care mărginește lacul devine impracticabilă în lipsa unui sistem minim de drenaj sau a unei consolidări a stratului de uzură.
Au fost și urăritori ai grupului care au punctat că lacul ar trebui păstrat în forma sa naturală fără, beton și piatră. „Vă pângeți că nu sunt spții verzi în orș, căutați betoane și in gradina botanică. Sunt suficiente alei betonate, mergeti pe ele daca este vremea jâlavă”, a comentat Alin Ifrim. Ingrid Vinatoru, o altă urmăritoare, a spus: ,,E natura, nu pietonal! De ce sa puna pavele? Plimbati-va pe alei!” Utilizatorii, în marea lor majoritate, consideră că lacul este în regulă așa cum este și nu ar trebui să existe alte întervenții tehnice.
Efectele lipsei de amenajare sunt direct vizibile și cuantificabile în teren:
- Inaccesibilitatea mobilierului urban: Băncile amplasate pe marginea lacului devin greu de folosit, zona din jurul lor fiind acoperită de un strat gros de noroi.
- Degradarea spațiului verde adiacent: Pentru a ocoli suprafețele inundate de pe traseul principal, fluxul de vizitatori se mută pe spațiul verde, ceea ce duce la tasarea pământului și distrugerea treptată a gazonului de pe mal.
- Restricționarea mobilității: Din cauza terenului alunecos, accesul familiilor cu cărucioare pentru copii sau al persoanelor cu mobilitate redusă este limitat sau chiar blocat pe anumite sectoare ale parcului.
Situația se înregistrează în zona centrală a Grădinii Botanice „Anastasie Fătu”, un obiectiv care se întinde pe aproximativ 100 de hectare și reprezintă principalul spațiu de acest profil din România.
