Acasă Administrație Ministrul Cseke Attila transmite prefecților că aleșii locali pot fi și angajați...

Ministrul Cseke Attila transmite prefecților că aleșii locali pot fi și angajați la stat, în ciuda noii legi a incompatibilității. Cătălin Drulă acuză PSD de presiuni

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a informat oficial prefecturile că nu există o stare de incompatibilitate între funcția de consilier local sau județean și calitatea de angajat contractual în administrația publică, confirmând astfel că prevederile noii legi în domeniu nu se aplică. Situația a fost semnalată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), care a acuzat Partidul Social Democrat (PSD) că încearcă să blocheze aplicarea noii legislații pentru a-și proteja membrii de partid.

Într-o declarație acordată Antena 3, Cseke Attila a explicat demersul ministerului, afirmând că informațiile apărute anterior în spațiul public au fost eronate. „Nu există incompatibilitate între calitatea de consilier local/județean și angajat contractual din administrație, a fost o informație incorectă ce s-a răspândit; s-au clarificat lucrurile. Toate prefecturile și prin ele toate primăriile au fost informate pe canale oficiale că nu există incompatibilitate în aceasta speță”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Cătălin Drulă a publicat pe o rețea de socializare documentul trimis de Ministerul Dezvoltării către prefecți. Conform acestuia, ministrul Cseke Attila argumentează că Legea nr. 161 din 2003 reprezintă legea specială în materie de incompatibilități, în timp ce Codul Administrativ, recent modificat, reprezintă legea generală.

Invocând principiul juridic specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la legea generală) și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, documentul susține că reglementările legii speciale primează, chiar dacă aceasta este mai veche, iar o modificare poate fi făcută doar printr-o abrogare sau modificare expresă. Astfel, ministerul consideră că noile modificări aduse Codului Administrativ nu produc efecte în privința incompatibilităților vizate.

„Precizăm, totodată, faptul că prin Codul Administrativ sunt stabilite regulile generale cu privire la organizarea și funcționarea administrației publice, ca lege generală, regimul incompatibilității fiind stabilit prin legea specială în materie de incompatibilități, respectiv Legea nr. 161 din 2003″, se menționează în adresa oficială făcută publică de fostul ministru USR.

Acuzațiile USR la adresa PSD și a instituțiilor statului

Liderul USR, Cătălin Drulă, susține că acțiunea Ministerului Dezvoltării vine pe fondul unei „panici generalizate” în rândul membrilor PSD, care ar fi realizat abia recent implicațiile noii legi, intrată în vigoare pe 9 august. Conform acesteia, aleșii locali aflați în incompatibilitate aveau la dispoziție 15 zile pentru a renunța la una dintre funcții.

Potrivit lui Drulă, anterior emiterii adresei de către Ministerul Dezvoltării, s-ar fi încercat obținerea unei interpretări favorabile din partea Agenției Naționale de Integritate (ANI), demers inițiat de reprezentanți ai PSD. De asemenea, fostul ministru afirmă că ar exista și un plan secundar, constând într-un proiect de lege care să elimine incompatibilitatea pentru funcțiile de execuție, să o amâne pentru cele de conducere după finalizarea mandatului actual și să ofere „amnistie” pentru aleșii care s-au aflat în stare de incompatibilitate în această perioadă.

În opinia sa, situația demonstrează funcționarea defectuoasă a instituțiilor statului. „Asta e România Sistemului din 2026: o combinație de ticăloșie, amatorism și multă răutate și ciudă pe cei care contestă puterea acestui sistem”, a notat Cătălin Drulă, subliniind, totuși, că ideea interzicerii totale a angajării consilierilor locali în sectorul public este „aberantă”, având în vedere nivelul scăzut al indemnizațiilor acestora.

Legea nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 6 august și intrată în vigoare pe 9 august, a modificat articolul 550 din Codul administrativ, stabilind că funcția de consilier local sau județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau de personal contractual în sectorul public. Termenul legal de 15 zile pentru ca aleșii vizați să își rezolve situația s-a împlinit recent, generând discuții privind aplicabilitatea noilor norme.

Exit mobile version