Lucrările de modernizare a liniei de tramvai de pe bulevardul Copou, pe axa Fundație – Triumf, au început cu o campanie de comunicare plină de optimism din partea companiei CONEST. Într-un mesaj public, constructorul a prezentat proiectul drept unul vital pentru Iași, asumat cu o strategie menită să reducă la minimum disconfortul cetățenilor, mai ales în contextul începerii noului an școlar și universitar. Promisiunile au fost majore: lucrări etapizate, fără blocaje totale ale traficului, tehnologie germană de ultimă generație pentru reducerea vibrațiilor și, poate cel mai important, garanția că nu vor exista „timpi morți”, toate materialele (amortizoare, șine, traverse) fiind deja asigurate. Sub umbrela acestei organizări descrise ca fiind ireproșabile, CONEST s-a angajat chiar să devanseze termenul oficial din contract, din februarie 2028, promițând finalizarea lucrărilor cel târziu în decembrie 2027.
Însă, dincolo de comunicatele de PR și de intențiile declarate, realitatea la firul ierbii arată cu totul altfel. Astăzi, pe șantierul din Copou, este liniște. O liniște nefirească pentru o lucrare de o asemenea anvergură, prezentată drept o prioritate absolută. Nu vezi utilaje forfotind, nu auzi zgomot de excavatoare și, cel mai grav, nu zărești nici urmă de muncitori. Într-o zonă în care, teoretic, ar trebui să se lucreze la foc automat, cu fronturi deschise simultan pentru a respecta ambițiosul grafic asumat, pe teren bate vântul. Această imagine a unui șantier părăsit chiar la început de drum contrastează brutal cu asigurările privind o mobilizare exemplară și ridică o întrebare simplă, dar fundamentală: unde este forța de muncă promisă?
Această absență a activității ne readuce la o problemă de fond, semnalată deja de specialiști: justificarea termenului uriaș de 18 luni (sau chiar 16, dacă luăm în calcul devansarea promisă) pentru o distanță derizorie, de doar 1.400 de metri. Dacă facem un exercițiu simplu, strict ingineresc, cifrele arată cu totul altfel. Chiar și cu provocările inerente – relocări de utilități, demolări, fundații complexe și instalarea noului sistem anti-vibrații – o organizare reală, cu două schimburi și lucru în weekend acolo unde se poate, ar comprima masiv timpul de execuție.
Un calcul orientativ arată că demolările și excavările ar necesita 4-5 săptămâni. Terasamentele și fundațiile ar mai lua 3 săptămâni, iar turnarea plăcilor de beton alte 6-8 săptămâni. Montarea noii șine și a amortizoarelor s-ar putea finaliza în 4-5 săptămâni, lăsând 2 săptămâni pentru asfaltări și finisaje. Chiar suprapunând aceste etape – așa cum cere un management de proiect competent – și adăugând marje generoase pentru neprevăzut, timpul efectiv de execuție nu ar trebui să depășească 9, cel mult 10 luni.
Atunci, de ce a acceptat Primăria Iași un calendar atât de relaxat, de 18 luni? Explicația nu pare să stea în complexitatea tehnică a lucrării, ci mai degrabă în realitatea crudă a lipsei de resurse a constructorului. Cu un portofoliu încărcat de lucrări majore în tot orașul (Pasajul Socola, Pasajul Alexandru cel Bun), compania riscă să nu poată asigura personal suficient și constant pe toate fronturile simultan. Un termen extins contractual funcționează perfect ca o plasă de siguranță pentru un grafic de lucru fragmentat, în care muncitorii migrează de la un șantier la altul.
Prețul acestei fragmentări este plătit, însă, în fiecare zi de ieșeni. Traseul unui navetist se transformă într-un adevărat test de anduranță. A pleca din Bucium spre Copou înseamnă a traversa șantierul de la Socola, a înfrunta ambuteiajele din Podu Roș, a ocoli lucrările rețelelor de utilități de pe traseu, doar pentru a ajunge, într-un final, la un nou șantier major, în inima orașului. Timpul pierdut, poluarea și nervii consumați reprezintă costul real al unei planificări care pare să pună confortul constructorului înaintea interesului public.
Copoul, o zonă universitară de maximă importanță, are nevoie, fără îndoială, de lucrări de calitate. Dar comunitatea are, în egală măsură, dreptul la o gestionare corectă și eficientă a timpului de execuție. Dacă există motive tehnice reale, obiective, care fac ca finalizarea acestor 1,4 kilometri să dureze 18 luni, Primăria are datoria să le explice transparent. În absența acestor explicații clare, ne confruntăm doar cu o ecuație în care matematica șantierului nu dă rezultatul corect.
