Undă verde pentru lărgirea intersecției Bucium – Trei Fântâni: A fost semnată autorizația de demolare a imobilului expropriat

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a semnat autorizația necesară pentru demolarea clădirii situate pe șoseaua Bucium nr. 7-9, o etapă esențială pentru resistematizarea intersecției cu strada Trei Fântâni. Imobilul și terenul aferent, în suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, au fost achiziționate recent de administrația locală cu scopul exclusiv de a permite lărgirea carosabilului și fluidizarea traficului din zonă.

Potrivit reprezentanților municipalității, suprafața eliberată în urma demolării va fi utilizată pentru supralărgirea benzilor destinate virajului la dreapta. Măsura vizează ambele direcții de interes major: dinspre șoseaua Bucium către strada Trei Fântâni, precum și dinspre strada Trei Fântâni spre bulevardul Poitiers. Această reconfigurare tehnică va permite separarea fluxurilor de trafic greu, având ca efect direct reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere și diminuarea timpilor de așteptare în intersecție. La momentul actual, clădirea vizată a fost deja debranșată de la toate rețelele de utilități, iar stâlpii aflați pe proprietate au fost dezafectați, perimetrul fiind pregătit pentru intervenția utilajelor.

Pregătiri pentru șantierul de la Pasajul Socola

Resistematizarea intersecției face parte dintr-un plan mai amplu de reorganizare a circulației în cartierul Bucium, premergător începerii lucrărilor de consolidare la Pasajul Socola.

Pentru a prelua o parte din valorile de trafic, Primăria finalizează amenajarea unei noi rute alternative care traversează calea ferată Iași – Ungheni. Noul drum, o investiție de 10,4 milioane de lei cu o lungime de 1,4 kilometri, va fi deschis circulației vineri, 4 septembrie 2026, la ora 10:30. Pe această arteră se va circula exclusiv în sens unic, din direcția Bucium spre Podu Roș (pe traseul: str. Trei Fântâni – trecere rampa CF – str. Mihail Sturza – ieșire șos. Bucium).

Până duminică, 13 septembrie 2026 inclusiv, circulația pe Pasajul Socola se va desfășura în condiții normale, pe ambele sensuri. Începând de luni, 14 septembrie, startul lucrărilor de modernizare va impune restricții majore, fără însă a închide total viaductul.

Pe pod se va institui sens unic, exclusiv pe direcția Podu Roș spre Bucium, în timp ce tot traficul de întoarcere (Bucium – Podu Roș), incluzând transportul public și traficul greu, va fi deviat pe noua variantă ocolitoare. Lucrările la pasaj se vor derula în două etape (se va închide succesiv câte o jumătate de pod) și au o durată estimată de 18 luni.

La finalizarea investiției totale de 64 de milioane de lei, Pasajul Socola va avea o capacitate portantă superioară, trotuare de doi metri lățime și cinci benzi de circulație, dintre care trei pe direcția Podu Roș – Bucium.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe