Dezbaterea publică legată de regimul oricărei forme de finanțare ONG a fost marcată recent de o inițiativă legislativă care propune transparentizarea totală a veniturilor asociațiilor și fundațiilor. Deși proiectul este frecvent etichetat în spațiul public drept o inițiativă aparținând partidului AUR, originea sa se regăsește, de fapt, într-o propunere formulată anterior de PSD, în timpul guvernării trecute.
În acest context profund politizat, politologul Emanuel Copilaș aduce în discuție o perspectivă analitică asupra relației dintre stat și asociațiile non-guvernamentale, subliniind contradicțiile din reacțiile apărute în spațiul public. Principalul argument de apărare invocat împotriva inițiativei este că o asemenea lege ar face ONG-urile vulnerabile în fața intimidărilor politice, forțându-le să își expună informații sensibile.
Emanuel Copilaș argumentează că discuția trebuie tratată principial. El atrage atenția asupra faptului că, deși acționează în interes public, asociațiile rămân entități de natură privată. În analiza sa, politologul respinge paralela frecventă făcută între protejarea surselor jurnalistice și ascunderea surselor de finanțare ale asociațiilor:
„ONG-urile, ca infrastructură a societății civile, nu sunt altceva decât entități private, chiar și atunci când asumă și duc la bun sfârșit inițiative lăudabile având finalitate publică. (…) Presa informează publicul despre activități care deranjează elitele politice, economice, culturale. Este firesc, în acest caz, ca sursele de informare ale presei să fie protejate. Cele de finanțare sunt, din câte știu, publice.”
Potrivit afirmațiilor sale, refuzul asociațiilor de a asigura vizibilitatea bugetelor transformă conceptul de transparență dintr-o regulă universală într-o armă cu direcție unică:
„Transparența ar trebui să fie generalizată în societate, nu utilizată ca instrument politic pentru a continua vechea campanie anticorupție de decredibilizare a statului și a administrației publice pe baza metaforei băsesciene a obezului (stat) dus în spate de un subnutrit (mediul privat).”
Finanțarea ONG și discursul moștenit din anii ’90
Un punct central al analizei îl reprezintă modul în care, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, o parte din societatea civilă ar fi preluat retorica anilor 1990 privind necesitatea privatizării serviciilor publice.
Copilaș susține că discursul a fost „edulcorat” cu un iz proeuropean, dar păstrează o esență militantă îndreptată împotriva statului, văzut constant ca un „prost administrator”. Autorul reamintește că patronii din perioada de tranziție administrau deseori atât firme de stat, cât și private, direcționând profiturile exclusiv către cele din urmă și lăsând pierderile în sarcina publică.
Acest curent de opinie este astăzi continuat, afirmă el, prin acțiunile anumitor asociații care vizează „monopolul” statului în domenii critice. Exemplul invocat direct este cel al serviciilor de intervenție medicală:
„Privatizarea ambulanțelor ar însemna, simplu spus, o selecție mult mai dură a apelurilor la 112 pe criterii de profitabilitate, codificate în termeni birocratico-medicali drept urgențe. Ambulanța nu mai e pentru toată lumea, altfel spus. Nici nu prea ajunge în zone defavorizate, să ne înțelegem.”
Perspectiva asupra corupției și responsabilitatea civică
Analiza abordează și modul în care este definită corupția în relația dintre stat și mediul privat (inclusiv multinaționale și asociații). Copilaș amintește că aceleași multinaționale occidentale care, în anii ’90, conduceau campanii furibunde anticorupție în Europa de Est, aveau în istoricul lor din timpul Războiului Rece practici de reglementare a mitei oferite dictatorilor, sume ce erau trecute drept „pierderi calculate” în bugetele americane.
În acest context istoric, el subliniază că lecțiile de moralitate venite dinspre aceste entități – sau dinspre asociațiile susținute de ele – trebuie privite cu circumspecție.
Deși își exprimă aprecierea sinceră pentru organizațiile care derulează inițiative ecologice, umanitare și de sprijinire a minorităților cu adevărat vulnerabile, Copilaș concluzionează că nicio formă de organizare civică nu poate înlocui statul și, implicit, nu ar trebui să se sustragă regulilor de integritate:
„Pentru societatea civilă, statul, taxele și regulile pe care le impune – statul va apărea întotdeauna ca un impediment deși, în absența statului, societatea civilă însăși este pusă în imposibilitatea de a exista.”
Pentru a sintetiza necesitatea aplicării unui standard unic referitor la orice formă de finanțare ONG, analiza se încheie cu un apel la onestitate instituțională, invocând o dublă maximă: principiul american „Put your money where your mouth is” și citatul celebrului Carl Sagan – „If it can be destroyed by the truth, it deserves to be destroyed by the truth” (Dacă poate fi distrus de adevăr, merită să fie distrus de adevăr).
