Absența universităților românești din primele 1.000 de poziții ale clasamentului internațional Shanghai este o consecință a modului de organizare a sistemului de învățământ superior, și nu o reflectare a nivelului de pregătire a cadrelor didactice sau a studenților, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Într-un interviu acordat duminică postului TVR Info, demnitarul a avansat trei posibile scenarii de reorganizare menite să îmbunătățească performanța instituțiilor academice românești la nivel global.
Declarațiile vin în contextul în care România nu figurează, pentru al patrulea an consecutiv, în Shanghai Ranking, în timp ce alte 22 de universități din Europa Centrală și de Est sunt prezente în ediția din acest an. O analiză recentă a performanței pe domenii de studiu arată o prezență modestă, cu doar 18 menționări ale universităților românești în topurile specifice, care includ sute de instituții la nivel mondial. Potrivit ministrului, situația actuală nu este o noutate, amintind că România nu avea reprezentare nici atunci când clasamentul era limitat la primele 500 de instituții.
Comasarea instituțiilor de stat din marile centre universitare
Prima variantă de lucru propusă de Mihai Dimian vizează fuziunea universităților de stat din marile centre academice. Conform calculelor ministerului, o eventuală unificare a instituțiilor de stat din București ar propulsa noua entitate nu doar în top 1.000, ci direct în primele 500 de universități ale lumii, fără a fi necesare modificări ale activităților curente de predare sau cercetare.
Un efect similar s-ar obține, susține ministrul, prin comasări similare în Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara. Totuși, el a subliniat că decizia aparține universităților și a ridicat problema impactului asupra studenților, menționând că atingerea acestui obiectiv de clasament nu garantează automat un beneficiu direct pentru aceștia. De asemenea, a precizat că actualele modele de comasare cu universități din afara centrelor principale sau desființarea unor instituții pentru economii bugetare nu generează rezultate suplimentare semnificative în domeniul cercetării, criteriul principal în clasamentele internaționale.
Al doilea model prezentat se bazează pe reducerea numărului de studenți la nivel de licență și concentrarea resurselor pe programele de masterat, doctorat și activitatea de cercetare, luând ca referință instituții precum Harvard sau Princeton. Ministrul a explicat că universitățile de top la nivel mondial funcționează cu un număr mult mai mic de studenți la licență comparativ cu România (15.000 – 20.000 de studenți), aplicând o selecție riguroasă.
În sistemul românesc actual, inclusiv în universitățile considerate performante, ponderea majoritară a studenților se regăsește la ciclul de licență, ceea ce se traduce printr-o încărcare didactică semnificativă pentru profesori, în detrimentul timpului alocat cercetării. Pentru a sprijini o astfel de tranziție, Mihai Dimian a propus un mecanism compensatoriu: creșterea finanțării per student pentru instituțiile care își reduc voluntar numărul de locuri la licență în favoarea activității de cercetare.
Integrarea institutelor de cercetare în structura universităților
Cea de-a treia soluție vizează fortificarea componentei de cercetare din interiorul universităților, fie prin integrarea institutelor de profil existente, fie prin alocarea de fonduri pentru crearea unora noi. Ministrul a ilustrat decalajul major de resurse umane dedicate exclusiv cercetării comparând situația de la Cambridge, care dispune de aproximativ 3.000 de cercetători postdoctorali, cu cea din România, unde numărul total la nivel național se situează în jurul a 300.
Mihai Dimian a concluzionat că, în absența unor institute de cercetare puternice integrate în universități, competiția la nivel internațional este inegală, întrucât personalul exclusiv dedicat cercetării este principalul generator de cunoaștere, articole științifice și citări, elemente esențiale pentru vizibilitatea în clasamente precum Shanghai.
