Elevii din județul Iași au obținut multiple distincții la Olimpiada de Științe pentru Juniori, competiție desfășurată la Vaslui în perioada 24-28 august. Din cei șapte reprezentanți ai județului, patru au fost premiați la nivel național și au obținut calificarea în lotul lărgit al României.
Competiția a presupus evaluarea cunoștințelor prin două probe complexe, una teoretică și una practică, la trei discipline distincte: biologie, chimie și fizică. Nivelul de dificultate a fost ridicat, materia de concurs acoperind între trei și cinci ani de studiu, în funcție de disciplină. Delegația ieșeană a fost formată exclusiv din elevi de gimnaziu de la Colegiul „Emil Racoviță” (clasa a VII-a) și Colegiul Național Iași (clasa a VIII-a).
Cel mai important rezultat al delegației a fost obținut de Vladimir Lupu, elev la Colegiul Național Iași, care a câștigat Premiul al II-lea acordat de Ministerul Educației. Acesta s-a remarcat în mod deosebit la proba practică de chimie, unde a obținut punctaj maxim. Pentru această performanță, a fost recompensat cu o diplomă de onoare și premiul Societății de Chimie din România, dar și cu un premiu special pentru cea mai bună lucrare practică din partea Facultății de Chimie din București.
Din partea Colegiului „Emil Racoviță”, Flavius Andrei Filip a obținut Mențiune din partea ministerului de resort. Elevul ieșean a înregistrat cel mai mare punctaj la proba practică de fizică, performanță recunoscută printr-o diplomă de onoare de la Societatea Română de Fizică și un premiu special pentru cea mai bună lucrare la această disciplină.
Lista elevilor calificați în lotul național lărgit este completată de Iustin Olariu (Colegiul „Emil Racoviță”) și Vlad Cazacu (Colegiul Național Iași), amândoi obținând premii speciale oferite de autoritățile locale din Vaslui.
Din lotul județean au mai făcut parte elevii Ariana Asmarandei, Dan Radu Popescu și Darius Andrei Boghiu.
Performanțele obținute sunt rezultatul pregătirii alături de profesorii îndrumători de la cele două colegii ieșene: Maria Aniță, Adina Tudurache, Ioana Cătălina Bohotineanu, Roxana Huțanu, Daniela Dumitraș, Ioana Ieremie, Andu Ouatu și Alina Maria Iacoban. Pe parcursul zilelor de concurs de la Vaslui, elevii ieșeni au fost însoțiți de Sanda Tureatcă, profesor de fizică la Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului.


