Datele ultimului recensământ indică existența a peste 100.000 de persoane în categoria analfabetismului absolut, o realitate statistică ce readuce în prim-plan eficiența sistemului public de învățământ obligatoriu. Într-o intervenție publică recentă, Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare, a evidențiat o serie de dezechilibre structurale majore, avertizând că rostul real al școlii este să ne ofere posibilitatea de a naviga autonom în societate, și „nu să memorăm toate datele din istorie sau capitalele lumii”. O analiză a declarațiilor sale relevă principalele vulnerabilități ale sistemului și direcțiile strategice necesare la nivel instituțional.
În ciuda corecțiilor salariale aplicate în sistemul de învățământ, indicatorii de performanță școlară nu au înregistrat un progres proporțional. Consilierul prezidențial identifică industria meditațiilor private nu doar ca pe un fenomen colateral, ci ca pe o dovadă directă a ineficienței: „Această piață a meditațiilor este un eșec al școlii românești. Adică, atunci când ai nevoie de atâția alți profesori care în privat să îți predea, înseamnă că ce se întâmplă în cadrul oficial, formal, nu este îndeajuns”.
Existența acestei piețe paralele generează o serie de efecte măsurabile asupra actului educațional:
- Desincronizarea motivațională: Atractivitatea financiară a pieței private poate diminua centrarea resurselor de timp și energie ale cadrelor didactice exclusiv pe activitatea formală, de la clasă.
- Erodarea statutului profesional: Dependența elevilor de asistență educațională privată, coroborată cu o percepție publică diluată asupra autorității profesorului, contribuie la scăderea prestigiului social al profesiei.
Timpul alocat studiului: Când școala se transformă într-o normă de muncă epuizantă
O problemă organizatorică semnalată privește gestionarea timpului de studiu și a efortului solicitat elevilor, adesea disproporționat. Lipsa de coordonare între cadrele didactice privind volumul temelor pentru acasă generează o suprasolicitare cronică a copiilor.
Sorin Costreie atrage atenția asupra unei realități matematice alarmante: „Când se duce acasă, copilul a stat deja 4-5 ore la școală și mai trebuie să stea încă pe atât să-și facă temele. E mult prea mult. E aberant ca timpul petrecut de elevi la școală pentru a învăța și a face temele să fie mai mare decât timpul de lucru al părinților”.
Această abordare este consecința unui model centrat greșit pe acumularea de volume mari de date. Situația este agravată de instrumentele de lucru neadecvate, despre care consilierul subliniază: „Sunt manuale de clasa a VII-a care arată ca niște teze de doctorat. Nu ăsta-i rostul școlii”. Într-o eră digitalizată, școala românească se confruntă cu necesitatea tranziției de la paradigma memorării către dezvoltarea capacității de filtrare și analiză critică.
Diferențele de performanță și de acces la resurse între unitățile de învățământ din mediul urban și cele din mediul rural reprezintă o constantă statistică a ultimelor decenii, fiind o sursă majoră pentru abandonul școlar.
- Vulnerabilitatea socială și abandonul: Cazurile de analfabetism absolut sunt corelate direct cu o expunere minimală la un mediu educațional. Fără o infrastructură socială de bază funcțională (transport organizat, programe de tip masă caldă), intervenția școlii rămâne insuficientă.
- Ineficiența administrativă la nivel local: Finanțarea infrastructurii școlare revine autorităților locale. Există paradoxuri administrative în care resursele publice sunt alocate pentru baze sportive nefolosite, în timp ce unele unități școlare continuă să funcționeze fără grupuri sanitare adecvate.
Direcții strategice pentru reformarea sistemului
Pentru a diminua vulnerabilitățile curente, propunerile formulate se concentrează pe reprioritizarea modului în care înțelegem actul de învățare:
- Prioritizarea educației timpurii (2-6 ani): Fundamentarea cognitivă și emoțională necesită alocarea celor mai bine pregătiți specialiști psihopedagogi în creșe și grădinițe, care trebuie să depășească statutul de instituții de simplă supraveghere.
- Educația orientată spre valori și competențe: Trecerea de la acumularea de date la internalizarea lor. Așa cum precizează consilierul, „simpla informație nu este cunoaștere. Cunoaștere înseamnă informație structurată, verificată și internalizată”.
- Formarea gândirii critice și navigarea autonomă: Obiectivul educației formale trebuie să fie generarea autonomiei individuale. Sistemul trebuie să ofere elevului un „instrumentar” pe care să știe să îl folosească în societate și pe piața muncii, nu doar un bagaj teoretic steril.
Contextul educațional este influențat masiv de un paradox digital specific României: deși populația petrece un număr ridicat de ore în mediul online, accesările sunt destinate majoritar divertismentului și comerțului. Aceasta demonstrează o lipsă de competențe digitale reale pentru filtrarea informației și utilizarea noilor tehnologii în scop educativ.
Sursă foto: Libertatea
