Pelerinii care vor veni la Iași pentru Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea asista la slujba din 14 octombrie și de pe esplanada Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, spațiu care a fost recent redat circuitului public. Reprezentanții primăriei finalizează astăzi amenajările în zona pietonalului Ștefan cel Mare și Sfânt, pregătirile pentru sărbătoare intrând pe ultima sută de metri.
Potrivit primarului Mihai Chirica, organizarea evenimentului a devenit o obișnuință pentru municipalitate, autoritățile așteptând un număr mare de participanți și în acest an. Edilul a confirmat că esplanada teatrului va fi complet funcțională pe durata pelerinajului. „Toate lucrurile sunt deosebite acolo, de la fântână și felul în care se pot odihni cei care ajung acolo. Acolo va fi organizată și slujba de pe data de 14 octombrie, prin urmare e deschisă pentru orice activitate”, a declarat Mihai Chirica.
Spațiul din fața Teatrului Național a fost inaccesibil publicului timp de aproximativ doi ani, din cauza unor ample lucrări de reamenajare. Termenul de finalizare a proiectului a fost prelungit ca urmare a unor descoperiri arheologice, muncitorii scoțând la lumină vestigii datând din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, ceea ce a necesitat descărcări și cercetări de specialitate înainte de reluarea lucrărilor.
