Asociația MozaiQ, organizație neguvernamentală pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBTI+, a cerut Parlamentului adoptarea proiectelor de lege referitoare la parteneriatul civil, argumentând că statul nu poate impune obligații legale cuplurilor necăsătorite atâta timp cât refuză să le recunoască oficial, potrivit unui comunicat de presă. Solicitarea vine în urma publicării motivării Curții Constituționale a României (CCR) care a respins introducerea sintagmei „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți” în noua Lege a Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Recent, judecătorii CCR au declarat neconstituțională prevederea din noua Lege ANI care ar fi obligat demnitarii să declare și averea persoanelor cu care au relații de concubinaj. Instanța constituțională a motivat că, în absența unei reglementări legale clare a concubinajului sau a parteneriatului de fapt, statul român nu are temeiul de a stabili sarcini juridice sau financiare pentru acești parteneri.
Reprezentanții Asociației MozaiQ susțin că această decizie evidențiază o problemă majoră a sistemului juridic românesc, care lasă aproximativ 360.000 de cupluri necăsătorite, indiferent de orientarea sexuală, fără protecție legală de bază. Organizația subliniază că aceste persoane sunt lipsite de drepturi elementare, precum luarea deciziilor medicale în caz de urgență pentru partener, dreptul de vizită la spital sau moștenirea de drept.
Sergiu Marinescu, directorul de comunicare al asociației, a criticat asimetria dintre obligațiile cerute de stat și drepturile refuzate cetățenilor, afirmând: „Este absurd ca partenerul meu să aibă obligația să depună declarație de avere, dar să nu aibă dreptul să mă viziteze în spital. Dacă avem responsabilități, trebuie să avem și drepturi.”
Comunicatul oferă ca exemplu de „familie informală” nereglementată situația președintelui Nicușor Dan și a partenerei sale, Mirabela Grădinaru, subliniind dificultățile sistemului de a încadra administrativ cuplurile fără statut civil recunoscut.
Presiuni internaționale pentru reglementarea parteneriatului civil
În acest context, organizația solicită Parlamentului ca, odată cu începerea noii sesiuni legislative din luna septembrie, să deblocheze și să voteze cele două proiecte de lege privind parteneriatul civil (Pl-x 152/2019 și Pl-x 153/2019), amintind că inițiativa este sprijinită de peste 100.000 de semnături depuse la Camera Deputaților.
De asemenea, Asociația MozaiQ reamintește că statul român trebuie să pună în aplicare decizii internaționale definitive. Printre acestea se numără hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 2023, în cauza Buhuceanu și alții împotriva României, care obligă statul să ofere recunoaștere legală cuplurilor de același sex, și decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 2018 (cauza Coman) referitoare la dreptul de ședere. Conform MozaiQ, România este printre ultimele state din Uniunea Europeană, alături de Bulgaria și Slovacia, care nu reglementează nicio formă de protecție juridică pentru cuplurile necăsătorite.
