Acasă Național Ministerul Dezvoltării suspendă plățile pentru Programul „Anghel Saligny” după epuizarea fondurilor pe...

Ministerul Dezvoltării suspendă plățile pentru Programul „Anghel Saligny” după epuizarea fondurilor pe 2026

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a anunțat vineri suspendarea depunerii solicitărilor de transfer financiar prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, începând cu data de 11 septembrie 2026. Decizia a fost luată ca urmare a epuizării bugetului alocat programului pentru anul în curs.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că platforma digitală investiții.mdlpa.ro nu va mai accepta noi cereri de transfer până la o eventuală suplimentare a creditelor bugetare.

Suspendarea nu afectează însă toate proiectele. Beneficiarii care se supun prevederilor OUG nr. 87/2025 și care au încărcat deja în platformă hotărârile autorităților locale (consilii locale sau județene) privind acoperirea a 20% din suma estimată din bugetele proprii, au fondurile rezervate.

Pentru proiectele aflate deja în faza de execuție, Ministerul Dezvoltării oferă autorităților locale două opțiuni: continuarea lucrărilor susținute din fonduri proprii sau alte surse legale, ori sistarea temporară a acestora pentru a preveni acumularea de datorii. Sumele plătite temporar din bugetele locale pentru acoperirea contribuției de stat vor putea fi recuperate ulterior de la minister, pe durata de valabilitate a contractelor de finanțare.

Reluarea transferurilor financiare depinde de o viitoare rectificare bugetară pozitivă, MDLPA dând asigurări că va informa beneficiarii în cazul suplimentării bugetului pe anul curent. Programul „Anghel Saligny” este principalul instrument guvernamental pentru finanțarea infrastructurii locale.

Exit mobile version