Președintele României, Nicușor Dan, a participat marți la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, eveniment desfășurat la Catedrala Mântuirii Neamului din București, marcând totodată începutul Noului An Bisericesc. În discursul său, șeful statului a atras atenția asupra fracturilor din societatea românească și a promovat ideea unui naționalism moderat.
În cadrul alocuțiunii, președintele a subliniat că dezbaterea publică actuală este dominată de „farisei”, iar societatea se confruntă cu o divizare profundă, remarcând că cetățenii par să fi pierdut capacitatea de a se asculta reciproc.
Nicușor Dan a făcut referire și la prezența „defetiștilor” și a „demagogilor” în spațiul public, punctând faptul că tocmai „vocea celor care muncesc nu se aude”. În acest context, șeful statului a pledat pentru necesitatea cultivării unui „naționalism sănătos”.
Adresându-se tinerilor prezenți la evenimentul organizat de Patriarhia Română, președintele s-a declarat încrezător. „Când văd atâția tineri nu pot decât să fiu optimist”, a afirmat acesta, urându-le participanților să profite de comuniunea din cadrul întâlnirii și de experiența persoanelor mai înțelepte, îndemnându-i, totodată, să continue să creadă în România.
Participarea de marți se înscrie într-o serie de prezențe constante ale președintelui Nicușor Dan la evenimente cu caracter religios, acesta vizitând anterior diverse biserici și mănăstiri, inclusiv Mănăstirea Sâmbăta de Sus, destinația primei sale vacanțe de la preluarea mandatului.
