Acasă Național Președintele Nicușor Dan, interviu la CNN: „Trump are dreptate” în privința apărării...

Președintele Nicușor Dan, interviu la CNN: „Trump are dreptate” în privința apărării Europei. Care este cel mai mare punct vulnerabil al aliaților în fața Rusiei

Foto: Mediafax

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat într-un interviu acordat postului american CNN că solicitările lui Donald Trump privind o contribuție financiară mai mare a Europei la NATO sunt justificate. Totodată, șeful statului a subliniat că, deși un atac direct al Rusiei asupra Alianței nu este iminent, statele membre trebuie să fie pregătite, atrăgând atenția asupra vulnerabilităților din industria occidentală de armament și asupra războiului hibrid dus de Moscova.

Chestionat cu privire la retragerea unor efective americane din Europa, Nicușor Dan a precizat că, în prezent, pe teritoriul României se află aproximativ 1.500 de soldați ai Statelor Unite. Acesta a confirmat retragerea recentă a unui contingent rotațional de circa 500 de militari care activa în România, Bulgaria și Ungaria, susținând în acest context ideea unei redistribuiri „proporționale” a trupelor americane pe continent.

De asemenea, referindu-se la criticile lui Donald Trump privind bugetele militare europene, șeful statului i-a dat dreptate liderului american.

„Pentru o perioadă lungă, Statele Unite au apărat sau au contribuit la apărarea Europei. Iar din punct de vedere economic, această contribuție nu a fost proporțională. Și aici președintele Trump are dreptate. Trebuie să reechilibrăm această contribuție”, a afirmat Nicușor Dan. El a punctat, însă, că prezența SUA în regiunea Mării Negre și investițiile de la baza Mihail Kogălniceanu rămân un avantaj strategic direct pentru Washington.

Riscul unui atac rusesc: „Nimeni nu credea în 2020 că Rusia va ataca Ucraina”

În ceea ce privește probabilitatea ca Moscova să atace un stat membru NATO, președintele a evaluat acest scenariu ca fiind puțin probabil pentru următorii unu-doi ani, dar a subliniat importanța capacității de descurajare a Alianței în deciziile luate de la Kremlin.

Nicușor Dan a avertizat că excluderea oricărui scenariu reprezintă o eroare strategică. „Nimeni nu credea, dacă întrebai în 2020 sau 2021, că Rusia va ataca Ucraina și va încerca să cucerească Kievul”, a reamintit președintele, salutând totodată faptul că liderii europeni tratează în prezent amenințarea rusă cu maximă seriozitate și au început să majoreze bugetele de apărare.

Pe parcursul interviului, președintele a făcut o distincție clară între pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian al NATO și operațiunile hibride. Potrivit șefului statului, incursiunile dronelor pe teritoriul României nu reprezintă atacuri deliberate.

În schimb, el a acuzat Moscova de o strategie asumată în privința campaniilor de dezinformare și a sabotajelor asupra infrastructurii critice. Aceste acțiuni hibride, a explicat Nicușor Dan, au un dublu scop: subminarea încrederii cetățenilor în instituțiile democratice și erodarea sprijinului acordat de țările europene Ucrainei.

România a resimțit direct efectele conflictului de la graniță odată cu intensificarea atacurilor asupra porturilor dunărene. Cel mai grav incident a fost înregistrat în luna mai 2026, când o dronă rusească a lovit un imobil din Galați, provocând rănirea a două persoane. Președintele a admis că sistemul național de apărare nu este încă pregătit în proporție de 100%, dar a subliniat că s-au făcut progrese semnificative datorită echipamentelor furnizate de Statele Unite.

Presiunea asupra Rusiei și vulnerabilitatea industriei de apărare

Referitor la posibilitatea unor negocieri de pace, Nicușor Dan a fost categoric, declarând că Rusia nu este dispusă la discuții reale în prezent. Soluția propusă de liderul de la București constă în menținerea presiunii prin sancțiuni economice și continuarea sprijinului militar pentru Kiev, anticipând că dificultățile economice ar putea forța în cele din urmă Moscova să negocieze.

În acest context, el a amintit de efortul logistic uriaș depus de România pentru facilitarea exporturilor ucrainene, o acțiune vitală după bombardarea portului Ismail.

La finalul interviului, președintele a ridicat o problemă majoră de securitate la nivel european, arătând că una dintre cele mai mari vulnerabilități actuale o reprezintă capacitatea limitată a industriei occidentale de apărare de a produce rapid interceptoare antiaeriene. Această problemă derivă direct din lipsa de pregătire a țărilor aliate pentru un război convențional de o asemenea anvergură.

Exit mobile version