Acasă Politică George Simion: „Un tun financiar de 10 miliarde de euro! Coaliția a...

George Simion: „Un tun financiar de 10 miliarde de euro! Coaliția a jefuit România”. Scandalul SAFE declanșează un război între Bolojan și Ciolacu

Achizițiile militare prevăzute prin Programul SAFE au declanșat o criză politică majoră la nivel guvernamental, accelerând demersurile pentru o moțiune de cenzură. Liderul AUR, George Simion, acuză coaliția de deturnarea a 10 miliarde de euro din împrumuturi publice către companii străine. În paralel, actualul premier, Ilie Bolojan, și predecesorul său, Marcel Ciolacu, își pasează public responsabilitatea pentru actele normative care guvernează acest program de înzestrare.

Acuzațiile AUR: 10 miliarde de euro și suspiciuni asupra contractelor

Liderul AUR susține că sumele uriașe destinate apărării ocolesc industria de armament națională. El a indicat direct compania germană Rheinmetall ca fiind principalul beneficiar al unor contracte pe care le consideră netransparente.

George Simion a lansat aceste acuzații într-o declarație amplă, asumată public, în care explică poziția partidului său:

Un tun financiar este dat românilor în aceste zile, mult mai mare decât celebrul scandal al celor 100 de milioane de doze de vaccin. Acum vorbim de mai bine 10 miliarde de euro luaţi împrumut de români pentru înarmarea ţării. Dăm bani către Germania şi Franţa, principalul beneficiar fiind o companie germană, Rheinmetall, care beneficiază de majoritatea contractelor de armament. (…) De ce ne dăm seama că este vorba de un jaf de proporţii gigantice? Ei bine, nimeni nu vrea să îşi asume răspunderea. Ciolacu spune că nu el nu a semnat, Bolojan spune că nu el a semnat. Din 15 contracte, toate miros a corupţie. Nu vor să ne prezinte contractele, la fel cum au făcut şi în cazul Pfeizer. Vom face tot ce ne stă în putere să se afle adevărul despre acest tun şi desigur şi să îl oprim. Asta a făcut coaliţia PSD-PNL-UDMR-USR. A jefuit România! Acest model economic bazat pe împrumut fără a pompa bani care ne pot scoate la liman şi care ne pot da o gură de aer în industria de armament românească în locuri de muncă bine plătite nu trebuie acceptat. Soluţia AUR este ca aceste contracte de împrumut să nu fie acceptate dacă minim 80% din sume nu sunt introduse în industria de armament românească.”

Războiul declarațiilor pe Programul SAFE: Bolojan versus Ciolacu

Dincolo de acuzațiile opoziției, scandalul a scos la iveală o fractură majoră între fostul și actualul șef al Executivului. Disputa se concentrează pe arhitectura de management a miliardelor de euro din program.

Întrebat la Suceava despre alocarea fondurilor (respectiv 5 miliarde de euro către o firmă germană și doar 800 de milioane pe plan intern), premierul Ilie Bolojan a respins acuzațiile, mutând responsabilitatea către Cabinetul anterior:

Întrebarea este tendenţioasă şi eronată. Şi voi face precizările de rigoare. În mandatul premierului Marcel Ciolacu s-a stabilit şi s-a votat schema de gestionare a programului SAFE. Şi la data respectivă, la propunerea premierului, Canceleria prim-ministrului a fost desemnată ca integrator al gestionării SAFE. În primul rând, este o decizie luată în mandatul premierului Ciolacu, care a trebuit respectată, că anumite lucruri se continuă. Asta ca să clarificăm lucrurile, da? Pentru că nimeni nu ştia la data respectivă cine vine premier, cine va fi cancelar. Verificaţi cine era premier, cine era cancelar ca să îi întrebaţi de ce au propus asta.

Premierul a adăugat că planurile de înzestrare ale Armatei au girul CSAT, iar baza negocierii prevede ca cel puțin jumătate din achiziții să fie produse pe teritoriul României.

Ciolacu invocă OUG 62/2025 și susține că decizia aparține Guvernului Bolojan

Reacția liderului social-democrat nu a întârziat. Marcel Ciolacu a contrazis frontal afirmațiile actualului premier, bazându-se pe datele din Monitorul Oficial și acuzându-l pe Bolojan de politizarea achizițiilor militare.

Redăm intervenția integrală a liderului PSD:

„Bolojan e disperat fiindcă va fi demis peste 4 zile şi minte cu neruşinare că «în mandatul premierului Marcel Ciolacu s-a stabilit şi votat schema de gestionare a Programului SAFE». Documentele oficiale spun cu totul ALTCEVA: Desemnarea Cancelariei prim-ministrului ca integrator al Programului SAFE, s-a făcut prin OUG 62/2025, adoptată la 20 noiembrie 2025 – sub Guvernul Bolojan, NU sub Guvernul Ciolacu!”

Ciolacu a mai adăugat că grupul de lucru a fost înființat prin semnătura lui Bolojan și este condus de „un politruc de la Oradea, pus şef al Cancelariei ca să conducă un program de înzestrare militară de 16 miliarde euro”.

Calcule politice: O moțiune de cenzură pe fondul scandalului

Acest conflict administrativ și financiar se traduce printr-o acțiune politică directă: o moțiune de cenzură inițiată pentru a demite Guvernul Bolojan.

  • Documentul este intitulat „STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”.
  • Moțiunea a fost citită miercuri în plenul reunit al Parlamentului.
  • Acțiunea este asumată prin semnăturile a 253 de parlamentari.

Deși PSD și AUR colaborează punctual pentru trecerea acestei moțiuni, liderul PSD, Marcel Ciolacu, infirmă existența unui acord politic post-moțiune cu partidul lui George Simion, nuanțând astfel declarațiile anterioare ale colegilor de partid care excludeau orice fel de majoritate comună.

Exit mobile version