Răsturnare de situație în AUR: Petrișor Peiu rămâne liderul senatorilor după ce inițial a amenințat cu demisia

Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, nu a demisionat din funcție miercuri, deși declarase anterior că va renunța la poziția sa în cazul în care parlamentarii partidului vor vota legea integrității, care include prevederea cunoscută drept „amendamentul Fritz”. Legea a fost adoptată de Senat cu sprijinul voturilor AUR, în absența lui Peiu, aflat în vacanță.

Marți seara, înaintea votului decisiv, Petrișor Peiu afirmase, potrivit G4Media, că nu se va prezenta la ședința de plen a Senatului și că își va depune mandatul de lider de grup dacă partidul susține proiectul legislativ.

Miercuri, senatorii formațiunii au votat însă în favoarea adoptării legii, actul normativ trecând astfel de forul superior al Parlamentului. Ulterior acestui vot, demisia asumată public de Peiu nu a mai fost oficializată.

Solicitat de stiripesurse.ro să clarifice dacă a hotărât să se retragă de la conducerea grupului senatorial, Petrișor Peiu a declarat că o astfel de decizie nu stă în atribuțiile sale.

„Partidul trebuie să ia decizia, nu eu. Eu nu sunt ales, sunt numit acolo. La începutul fiecărei sesiuni parlamentare, partidul anunță liderii de grup” , a precizat vicepreședintele AUR.

Acest episod marchează a doua oară când Petrișor Peiu își condiționează public funcția de un anumit vot politic al partidului, fără ca amenințarea să se materializeze. O situație similară a avut loc în timpul negocierilor pentru învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea. Atunci, Peiu a susținut că va demisiona dacă AUR va vota noul cabinet, susținut de PSD și de președintele Nicușor Dan. În ziua respectivă, parlamentarii AUR au părăsit sala înaintea votului, iar Peiu și-a păstrat funcția.

Situația conducerii grupurilor parlamentare ale partidului, inclusiv viitorul lui Petrișor Peiu în fruntea senatorilor AUR, urmează să fie analizată la finalul acestei săptămâni. Conducerea lărgită a formațiunii se va reuni la Orșova, prilej cu care ar putea fi luată o decizie finală în acest sens.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Paul Palencsar: „Lui Bolojan i s-a pregătit capcana perfectă”. Jurnalistul îi acuză pe Nicușor Dan și PSD că au tras de timp până când...

Jurnalistul Paul Palencsar susține că Bolojan pierde oricum: votul pentru guvernul Niculescu îl costă electoral, iar refuzul lasă spitalele fără bani.

Casa care bloca virajul spre Tomești a fost demolată. Primăria a avut nevoie de patru ani să o mute din drum

Primăria Iași a cumpărat cu 85.440 de euro și a demolat casa de la colțul Bucium–Trei Fântâni, ca să permită virajul camioanelor spre Tomești. Lucrarea vine după ani de cozi.

Matei Udrea: Bolojan n-avea alternativă. Jurnalistul susține că liderii PNL au fost împinși într-o alegere în care ambele variante erau pierzătoare

Jurnalistul Matei Udrea susține că Ilie Bolojan a fost împins într-o alegere fără ieșire bună și că liderii PNL vor fi atacați după votul de marți.

Autostrada A7: lotul 1 Bacău – Pașcani se apropie de 70%, dar deschiderea în 2026 depinde de bani de la bugetul de stat

Lotul 1 al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani se apropie de 70%, dar deschiderea în 2026 depinde de bani de la bugetul de stat, după încheierea PNRR.