În perioada 20-23 mai 2026, Iașul găzduiește Reuniunea Anuală a Oftalmologilor Iași, eveniment științific care reunește peste 450 de medici oftalmologi și specialiști din domenii conexe. Manifestarea, ajunsă la cea de-a 62-a ediție, se desfășoară concomitent cu a 19-a Reuniune Oftalmologică a Asistenților Medicali. Agenda de anul acesta este axată pe abordarea interdisciplinară a patologiei oculare și pe influența afecțiunilor generale asupra funcției vizuale.
Afecțiunile sistemice, precum diabetul zaharat, bolile autoimune sau hipertensiunea arterială, prezintă frecvent complicații directe la nivelul ochiului. Prevenirea acestora și monitorizarea efectelor adverse ale anumitor tratamente impun protocoale clinice comune între medicul oftalmolog și specialiștii din alte ramuri medicale.
Profesorul universitar doctor Camelia Bogdănici, președintele Congresului, a detaliat structura programului din acest an, subliniind importanța conlucrării între specialități:
„Tema manifestării de acest an este excelența în oftalmologie, dar, ca o particularitate, anul acest ne-am axat foarte mult pe modificările oculare care apar precoce sau după un anumit tratament în cadrul unor boli sistemice, de aceea avem invitați colegi din specialități medicale sau chirurgicale.”
Cifrele ediției 2026
Organizarea evenimentului de la Iași include următoarele date tehnice:
- Peste 450 de participanți înregistrați (medici primari, specialiști, rezidenți și asistenți).
- Ediția a 62-a a congresului dedicat medicilor oftalmologi.
- Ediția a 19-a a reuniunii destinate asistenților medicali.
- 4 zile alocate pentru prezentări științifice, workshop-uri și mese rotunde.
Un punct central pe agenda Reuniunii este ceremonia de recunoaștere academică a profesorului universitar belgian Marie-Jose Tassignon. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF Iași) îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa pentru contribuțiile aduse în domeniul chirurgiei oftalmologice pediatrice.
Referitor la acest moment, prof. dr. Camelia Bogdănici a precizat: „De asemenea, o particularitate a acestui an este că, în cadrul congresului, o serbăm pe doamna profesor Marie-Jose Tassignon. I se va desemna ordinul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa». Doamna profesor este o personalitate în lumea internațională oftalmologică, este profesor universitar în Belgia și dumneaei are extrem de multe inovații în ceea ce înseamnă chirurgia la copil, în mod special chirurgia cataractei.”
Sesiunile științifice abordează și utilizarea noilor instrumente de diagnostic bazate pe algoritmi de analiză a datelor. În oftalmologie, aplicațiile de inteligență artificială sunt implementate pentru a asista medicul în citirea rapidă a imaginilor de fund de ochi, obiectivul fiind detectarea timpurie a retinopatiei sau a degenerescenței maculare.
„Ocupăm toată aria de patologie oftalmologică și, nu în ultimul rând, avem și o secțiune în ceea ce privește inteligența artificială și patologia oculară”, a concluzionat președintele Congresului cu privire la aria de acoperire a tematicilor din acest an.


