Mihai Chirica s-a sucit! Nu mai vrea investitor privat la Poli: ”Cât stau eu primar, clubul Politehnica (…) va fi un club public al orașului, în sfârșit al orașului, în care doar ieșenii vor decide pentru el.”

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat că echipa de fotbal a orașului, USV CSM 2020, va rămâne o entitate publică, respingând orice inițiativă de privatizare pe durata mandatului său. Într-o intervenție recentă la Radio România Iași, edilul a conturat o viziune bazată exclusiv pe resurse și decizii locale pentru viitorul clubului de fotbal, marcând o distanțare clară de ideea atragerii unor finanțatori privați.

În cadrul interviului matinal, Mihai Chirica a subliniat că actuala structură a echipei se sprijină masiv pe jucătorii formați în plan intern. Conform declarațiilor sale, lotul USV CSM 2020 include în acest moment zeci de tineri proveniți din pepiniera locală.

„Avem prinși în echipele de fotbal a USV CSM 2020, circa 22 de absolvenți, să spunem, a Academiei noastre de fotbal, pe care am crescut-o de-a lungul timpului. Ei joacă acolo în cea mai mare parte, n-am adus jucători din afară”, a precizat primarul. Acesta a menționat că profilul jucătorilor este unul strâns legat de comunitate: „Unii sunt studenți la Universitatea Agronomică, alții sunt în continuare elevi și ei sunt fotbaliștii noștri.”

Respingerea categorică a intereselor private

Primarul a recunoscut existența unor presiuni sau intenții de a readuce capitalul privat în structura de conducere a echipei de fotbal, dar a exclus total această variantă.

Mihai Chirica a afirmat că, atât timp cât va ocupa funcția de primar, deciziile vor aparține exclusiv comunității locale. „Există într-adevăr o mișcare, să spunem, de a îndepărta acest club public și a aduce din nou interesele private în zona fotbalului, dar nu se va întâmpla”, a declarat edilul.

Dacă la mijlocul lunii mai municipalitatea avansa un scenariu de parteneriat și impunea condiții stricte pentru eventualii finanțatori — precum achitarea datoriilor curente și un aport financiar imediat de circa 2 milioane de euro pentru redobândirea eligibilității la fonduri publice —, noua poziție a primarului exclude această variantă. Edilul susținea anterior că investitorul principal care își asumă susținerea financiară trebuie să primească și decizia managerială: „Dacă devin finanțator principal, trebuie să aibă și decizia. Așa spune legea unei economii și a unei performanțe. Nu poți tu să lași banii la îndemâna unuia care poate să-i cheltuiască cum vrea el și nimeni nu-l trage la răspundere pentru lipsa de performanță”. De asemenea, Chirica clarifica atunci că echipa nu este proprietatea nimănui, respingând speculațiile privind controlul exercitat de foști oficiali.

Totuși, în intervenția recentă, Mihai Chirica a resping categoric readucerea intereselor private în conducerea clubului. Edilul a reiterat că, atât timp cât va ocupa funcția de primar, echipa va funcționa sub o entitate publică: „Cât stau eu primar, clubul Politehnica, fost, care va deveni clubul orașului CSM USV, va fi un club public al orașului, în sfârșit al orașului, în care doar ieșenii vor decide pentru el”.

 

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Artprint, prima tipografie privată de după 1990, a intrat în insolvență după pierderi record și blocaje în piață

Artprint S.A., prima tipografie privată înființată în România după...

Sindicatele din Educație cer partidelor să respingă proiectul Legii salarizării: „O trădare a școlii românești”

Federațiile sindicale reprezentative din învățământ solicită partidelor parlamentare să...

Radu Miruță: Actualul guvern interimar este „mai legitim decât și-ar dori PSD”

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat vineri,...

A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai apreciate voci ale României pe marile scene ale lumii

Soprana Ileana Cotrubaș, recunoscută drept o voce de referință...