„Criza Gen Z erupe în stradă”: Moise Guran explică de ce sub măștile celor mai violenți protestatari din Franța și Italia se află, de fapt, adolescenți

Un val masiv de proteste violente a măturat Europa în weekendul 17–18 octombrie, lăsând în urmă mii de rețineri, clădiri oficiale incendiate și sute de răniți în Franța și Italia. Dincolo de explicațiile politice facile care dau vina exclusiv pe imigrație sau pe scumpiri, jurnalistul Moise Guran avertizează că asistăm la un fenomen structural mult mai profund: erupția „crizei Gen Z” – o generație prinsă la mijloc între traumele pandemiei, iluziile de pe TikTok și asaltul inteligenței artificiale asupra locurilor de muncă.

„Sâmbăta furiei” în Europa: liceeni și tineri în prima linie a violențelor

Analiza lui Moise Guran vine pe fondul unuia dintre cele mai tensionate weekenduri din ultimii ani în Europa de Vest. Sâmbătă, 17 octombrie 2026, între 550.000 și 800.000 de oameni au ieșit pe străzile din Franța. Mișcarea – pornită încă de la jumătatea lunii septembrie ca o revoltă a liceenilor și profesorilor dintr-o suburbie a Parisului (Créteil) împotriva condițiilor din școli și a sistemului de admitere Parcoursup – s-a transformat într-o explozie socială generalizată. Bilanțul din Hexagon a fost critic: peste 1.800 de persoane reținute (numărul ajungând ulterior la 2.400 după câteva zile de tulburări), un deces, peste 500 de agenți de ordine răniți, Primăria din Limoges distrusă de flăcări și un adolescent de 17 ani din Saint-Étienne grav mutilat.

Scânteia s-a extins rapid și în Italia, sub sloganul studențesc „Facem ca în Franța”. Mobilizarea intitulată „Italia in Piazza”, formată preponderent din tineri și elevi, a scos mii de manifestanți în 13 orașe italiene. Ciocnirile violente din Milano, Torino și Bologna s-au soldat cu zeci de polițiști și carabinieri răniți, magazine și librării devastate și peste 60 de tineri reținuți – o mare parte dintre aceștia fiind minori. Revolte similare ale tinerilor și studenților au paralizat zile în șir și capitala Albaniei, Tirana, dar și orașe din Portugalia sau Belgia.

Dincolo de propaganda politică: șocul forțelor de ordine

Comentând imaginile confruntărilor de stradă, Moise Guran demontează retorica radicală de dreapta, care încearcă să pună întreaga responsabilitate a violențelor urbane pe seama migranților, subliniind că profilul real al manifestanților din prima linie este cu totul altul.

„Este o criză a GenZ mai greu de înțeles de noi ăilalți. Explică ceea ce s-a întâmplat în weekendul ăsta prin Franța, Italia și, probabil, va continua să se petreacă și chiar să se extindă. Nu vă luați după Ștrump și ștrumphiștii lui, or fi fost și imigranți la protestele alea violente (în fond, răscoala periferiilor este ceva ciclic în Franța), dar jandarmii au avut cel mai des un șoc să constate că sub măștile celor mai violenți dintre protestatari erau de fapt copii. Adolescenți și tineri.”

Observația jurnalistului este confirmată de datele oficiale comunicate de autoritățile franceze și italiene, unde sindicatele polițiștilor și rapoartele spitalelor au atras atenția asupra vârstei extrem de scăzute a celor implicați în baricade și confruntări directe cu scutierii.

Mai mult decât fenomenul NEETs: anatomia unei angoase multiple

Sociologii și economiștii încadrează adesea această masă de tineri deziluzionați în categoria statistică NEETs (Not in Education, Employment, or Training – tineri care nu urmează o formă de învățământ, nu au un loc de muncă și nu participă la programe de formare profesională). Moise Guran consideră însă că eticheta tehnică nu surprinde complexitatea blocajului psihologic și economic pe care îl traversează Generația Z.

„Unii îi zic Criza NEETs (Not in Education, Employment, or Training). Eu îi zic criza GenZ pentru că e mult mai mult decât despre puștii care nu vor să meargă nici la școală, nici la job. Sau poate vor și nu-și găsesc. Sau poate își găsesc și nu le convine, sau nu se adaptează. Sau poate toate acestea și încă multe altele.”

Potrivit lui Guran, furia care se revarsă acum pe străzile marilor orașe europene este rezultatul unei presiuni acumulate din patru direcții majore care au lovit simultan această generație în anii ei de formare:

1. Trauma izolării din pandemie: anii de lockdown, în care adolescenții au fost privați de socializare în momente critice pentru dezvoltarea lor emoțională.

2. Discrepanța cognitivă generată de rețelele sociale: prăpastia uriașă dintre standardele iluzorii livrate algoritmic pe TikTok și realitatea economică dură.

3. Asaltul Inteligenței Artificiale (AI): tehnologia care elimină exact joburile entry-level (de început de carieră), blocându-le tinerilor prima treaptă de intrare pe piața muncii.

4. Anxietatea climatică: sentimentul lipsei de perspectivă pe termen lung.

„Ceea ce trebuie noi să înțelegem este că tinerii de azi au multiple angoase suprapuse, de la criza climatică, la anii de lockdown în pandemie (în care au fost literalmente arestați acasă, iar trauma pentru ei a fost mult mai complicată), la distanța dintre TikTok și realitate și până la asaltul AI care le ia lor în primul rând joburile și posibilitatea de a intra în viață. Toate astea au creat o presiune care acum pare că erupe.”

Ruptura dintre generații și capcana „banilor nemunciți”

În analiza sa, jurnalistul plasează o mare parte din responsabilitate pe umerii generațiilor mature – mai numeroase demografic și cu putere de decizie –, care judecă realitatea tinerilor de astăzi prin filtre morale învechite, fără să înțeleagă că regulile jocului economic s-au schimbat radical.

„Și nu e mai mult vina lor cât e a noastră, generații dominante numeric (duble, de fapt), care le cer să aibă stoicismu lu mamare, care a crescut enșpe copii cu pâine și apă. Greșim.”

Totodată, Moise Guran avertizează asupra pericolului ca această criză de sens și de integrare economică să fie speculată politic de curentele de stânga radicală. Oferirea de ajutoare sociale necondiționate pentru a cumpăra liniștea socială pe termen scurt nu ar face decât să alimenteze inflația și să pregătească o explozie socială și mai gravă în viitor:

„Și putem greși în continuare adâncind criza asta oferindu-le tot felul de subvenții care să-i țină cuminți încă o vreme (cum cer stângiștii comunistoizi care par că i-au și atras util pe orbita lor), dar tot vor exploda mai târziu, căci inflația alimentată din bani nemunciți adâncește crizele sociale, nu le rezolvă.”

Soluțiile propuse: educație adaptată, facilități de angajare și reglementarea rețelelor sociale

În locul măsurilor populiste de stimulare a consumului prin subvenții, Moise Guran susține că singura cale de dezamorsare a acestei bombe sociale este reconstruirea punților dintre generații prin reforme structurale în trei puncte-cheie: școala, piața muncii și spațiul digital.

„Sau putem deschide punți. Prin adaptarea programelor de educație și training, prin facilități de angajare, nu de consum, prin reglementarea fermă și urgentă a rețelelor sociale care le afectează lor sănătatea și ne distrug nouă tuturor democrația.”

În timp ce guvernele de la Paris și Roma încearcă să găsească un echilibru între restabilirea ordinii publice și presiunea piețelor financiare care cer restrângerea cheltuielilor bugetare, avertismentul lui Moise Guran ridică o întrebare esențială și pentru România – o țară care înregistrează constant una dintre cele mai ridicate rate ale tinerilor NEETs din Uniunea Europeană: cât mai poate fi ignorată prăpastia dintre sistemul actual de educație și piața muncii remodelată de AI?