Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat o hotărâre în cauza Lin II, cu implicații directe asupra modului în care justiția din România aplică legislația penală în raport cu interesele financiare europene. Judecătoarea Daniela Panioglu a explicat că decizia CJUE privind prescripția răspunderii penale arată clar că instanțele naționale au ignorat, timp de aproape trei ani, norme europene cu caracter obligatoriu. Această raportare la dreptul Uniunii Europene vine după ce aplicarea unor decizii interne a determinat închiderea a numeroase dosare și eliberarea unor persoane condamnate.
Cauza care a generat această lămurire a vizat un dosar în care administratorul unor companii a eludat TVA în valoare de 36.000 de euro, cu un prejudiciu total adus statului român calculat la 59.000 de euro. Curtea de Apel Oradea a constatat prescripția faptelor, decizie contestată ulterior de Parchet la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a solicitat clarificări suplimentare la instanța europeană.
Potrivit judecătoarei Daniela Panioglu, instanțele naționale aveau obligația să aplice hotărârile CJUE, însă acestea au fost ignorate în favoarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale (care a constatat un vid legislativ) și a hotărârii completului ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a extins retroactivitatea prescripției până în 2014.
„Deși hotărârea din data de 16 iulie 2026 nu este încă motivată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene explică prin comunicatul său, în mod clar și ferm, că hotărârea sa anterioară, din data de 24 iulie 2023, nu a încălcat nici principiul legalității și nici standardul național al protecției drepturilor fundamentale”, a declarat magistratul.
Aceasta a subliniat că interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost invalidată la nivel european. În consecință, judecătorii români trebuiau să înlăture de la aplicare deciziile interne care nu respectau dreptul Uniunii Europene, mai ales în cazurile care vizau interesele financiare ale UE.
Efectele asupra proceselor penale definitive și pasivitatea Ministerului Public
Aplicarea normelor de prescripție pe plan intern a generat admiterea unor căi extraordinare de atac, ducând la eliberarea imediată din executarea pedepselor a unor condamnați definitiv, printre care foști decidenți politici și oameni de afaceri.
În declarația sa, Daniela Panioglu a indicat o nerespectare a principiului autorității de lucru judecat: „S-a realizat prin repunerea în discuție a chestiunii prescripției răspunderii penale în cazurile soluționate în mod definitiv. Avem dovada fenomenului de impunitate în masă, la al cărui risc sistemic făcea referire instanța europeană în urmă cu aproximativ trei ani”.
Totodată, magistratul a vizat lipsa de reacție a Ministerului Public, considerând că instituția a manifestat o pasivitate echivalentă cu complicitatea prin nedeclararea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești care au ocolit efectele deciziei CJUE din 2023. Panioglu a reamintit că, potrivit articolului 131 din Constituție, Ministerul Public are obligația de a apăra interesul general al societății.
Privind implementarea viitoare a noii hotărâri europene, magistratul face trimitere la dispozițiile articolului 148 din Constituția României, care statuează explicit că reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile naționale contrare.
Cum justifică Înalta Curte de Casație și Justiție deciziile pronunțate
În urma publicării deciziei de la Luxemburg, Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un comunicat oficial în care respinge acuzațiile de neconformitate, susținând că a aplicat întotdeauna cu bună-credință dreptul european. Abordarea instituției s-a raportat în mod complementar la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la standardele prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Instanța supremă argumentează că a utilizat standardul minim de protecție impus de CEDO privind legalitatea incriminării și a pedepsei, conform regulilor de aplicare stipulate chiar de Uniunea Europeană. „Valorificarea jurisprudenței Curții de la Strasbourg nu a constituit o abatere de la dreptul Uniunii, ci aplicarea acestuia potrivit regulilor de interpretare prevăzute de Carta drepturilor fundamentale”, se menționează în poziția oficială a ÎCCJ.
Conducerea Înaltei Curți a subliniat că jurisprudența europeană și normele constituționale naționale trebuie interpretate într-un dialog judiciar permanent. Instituția respinge ideea că ar fi ales o soluție internă în detrimentul uneia europene, susținând că întregul demers a urmărit o asigurare coerentă și echivalentă a protecției efective a drepturilor fundamentale ale persoanelor judecate.
