Acasă Economie Ilie Bolojan, mesaj pentru Parlamentul European: Reducerea decalajelor regionale și noile priorități...

Ilie Bolojan, mesaj pentru Parlamentul European: Reducerea decalajelor regionale și noile priorități ale Europei trebuie să se susțină reciproc

Politica de coeziune și prioritățile actuale ale Uniunii Europene, precum securitatea și competitivitatea, trebuie să funcționeze în tandem pentru a asigura dezvoltarea statelor membre, a afirmat vineri prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan. Declarația a fost făcută printr-un mesaj video transmis în cadrul unei dezbateri organizate de Grupul PPE din Parlamentul European pe tema viitorului politicilor de coeziune.

Premierul interimar a subliniat că reducerea decalajelor economice și sociale nu este în contradicție cu nevoile urgente ale Europei, cum ar fi tranziția energetică sau dezvoltarea infrastructurii. Potrivit acestuia, „o Europă mai competitivă și mai sigură are nevoie de regiuni puternice și conectate”, argumentând că o infrastructură modernă facilitează accesul la piețe, atrage investiții private și, implicit, generează locuri de muncă.

Făcând trimitere la experiența sa ca primar al municipiului Oradea și președinte al Consiliului Județean Bihor, Bolojan a evidențiat importanța colaborării între toate nivelurile administrative — de la cel local și regional, la cel național și european. El a precizat că administrațiile locale cunosc cel mai bine nevoile comunităților, motiv pentru care regiunile ar trebui implicate încă din faza de stabilire a priorităților pentru viitoarele planuri de investiții.

„În ultimii ani, fondurile europene au contribuit decisiv la transformarea orașului și a zonei metropolitane”, a declarat Ilie Bolojan, adăugând că succesul proiectelor europene depinde de existența unei viziuni de dezvoltare și de capacitatea administrativă de implementare. Din perspectiva cetățenilor, a arătat premierul, succesul nu se măsoară prin ratele de absorbție a fondurilor, ci prin rezultate concrete: infrastructură de transport, spitale moderne sau școli reabilitate.

Apel pentru simplificare și debirocratizare

Un alt punct central al mesajului a fost necesitatea reformării și simplificării administrației publice. Premierul interimar a pledat pentru reguli mai clare, proceduri simplificate și o eliberare mai rapidă a avizelor.

În privința digitalizării, Bolojan a avertizat că aceasta trebuie să eficientizeze real procesele, și „nu doar să mute birocrația dintr-un sistem în altul”. El a cerut un sistem de control care să se concentreze pe aspectele esențiale, evitând blocarea nejustificată a proiectelor de investiții.

La dezbaterea Grupului PPE au participat europarlamentari, reprezentanți ai Comitetului European al Regiunilor și aleși locali din România.

Exit mobile version