Prințul Harry a subliniat necesitatea sprijinirii militarilor după încheierea serviciului activ, avertizând că statele NATO trebuie să acorde aceeași atenție reintegrării acestora pe cât acordă pregătirii lor. Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții prin legătură video în fața comitetului militar al NATO de la Bruxelles, informează Agerpres, citând DPA.
În calitate de fondator al Jocurilor Invictus – competiție dedicată militarilor răniți – ducele de Sussex a vorbit despre dificultățile tranziției de la viața militară la cea civilă. Fost ofițer în Armata Britanică timp de zece ani, Harry a rememorat propria experiență din momentul retragerii sale din activitate, în anul 2015. Acesta a afirmat că a resimțit pierderea „unei părți din scopul și identitatea” sa odată cu renunțarea la uniformă, considerându-se totuși „norocos” pentru că a găsit o nouă modalitate de a servi interesul public prin inițierea competiției sportive în 2014.
„Trebuie să ne gândim la fel de serios la ce se întâmplă cu ei după ce au servit – în special când se întorc răniți sau bolnavi”, a declarat acesta, conform sursei citate, adăugând că alianța nord-atlantică, deși reprezintă un bloc de națiuni, este fundamental apărată de indivizi care se oferă voluntari, se antrenează și, adesea, se recuperează împreună.
Ducele a evidențiat, de asemenea, rolul familiilor militarilor, despre care a precizat că servesc alături de aceștia „în moduri care sunt rareori recunoscute”. În contextul resurselor semnificative alocate pentru instruirea trupelor, el a pledat pentru o evaluare a capacității alianței dincolo de forța militară brută. „Puterea unei alianțe nu poate fi măsurată doar prin forțele pe care le poate desfășura. Trebuie măsurată și prin oamenii și societățile în care acele forțe se întorc acasă”, a concluzionat prințul Harry.
Ducele de Sussex, care s-a retras din rolurile oficiale ale familiei regale britanice în 2020 și s-a stabilit ulterior în Statele Unite alături de soția sa, a pierdut dreptul de a purta uniforma militară la evenimentele oficiale, inclusiv la funeraliile reginei Elisabeta a II-a din 2022. Familia acestuia a revenit recent în Marea Britanie, unde anul viitor urmează să fie organizată o nouă ediție a Jocurilor Invictus, la Birmingham.
