Datele recente publicate de biroul de statistică Eurostat indică faptul că angajații din România lucrează, în medie, aproape 40 de ore pe săptămână, depășind media europeană. Cu toate acestea, indicatorii de salarizare plasează piața locală pe penultimul loc în Uniunea Europeană. OradeIași.ro prezintă o radiografie a acestor date statistice, explicând factorii structurali – de la nivelul de taxare la valoarea adăugată a industriilor dominante – care mențin acest decalaj major față de țările vestice.
Comparația la nivel european: timpul de lucru versus costul orar Pentru o imagine completă a pieței muncii, Eurostat utilizează indicatorul „costul orar al forței de muncă”, care include atât salariul brut al angajatului, cât și contribuțiile sociale aferente plătite către stat. Situația statistică se prezintă astfel:
- Timpul de lucru: În România se lucrează în medie aproximativ 40 de ore pe săptămână. La nivelul blocului comunitar, media s-a stabilizat la 36-37 de ore săptămânal (cu valori chiar mai reduse în economiile nordice).
- Costul muncii în România: Piața locală înregistrează un cost mediu de 13,6 euro pe oră per angajat.
- Baza clasamentului: Singura țară din UE cu un nivel inferior este Bulgaria, care raportează un cost mediu de 12 euro pe oră.
- Nivelul maxim în statele vestice: La polul opus se află economiile cu un grad înalt de inovație și tehnologizare: Luxemburg (56,8 euro/oră), Danemarca (51,7 euro/oră) și Olanda (47,9 euro/oră).
Impactul fiscalității asupra puterii de cumpărare reale Suma de 13,6 euro pe oră (aproximativ 67 de lei) generează un cost total lunar per angajat de circa 10.700 de lei, raportat la un program standard de 160 de ore. Diferența dintre această sumă și venitul net de care dispune efectiv salariatul este determinată în mod direct de sistemul național de taxare.
România aplică unul dintre cele mai ridicate procente de impozitare a muncii din Europa, în special pe segmentul veniturilor mici și medii. Din costul total al muncii, statul reține aproximativ 42% prin contribuțiile de asigurări sociale (CAS, CASS) și impozitul pe venit. Această presiune fiscală absoarbe o proporție semnificativă din costul suportat de angajator, reducând venitul real încasat de salariat și contribuind la percepția unui decalaj și mai pronunțat față de prețurile bunurilor de consum.
Productivitatea și ponderea industriilor cu valoare adăugată Decalajul semnificativ al costului orar între România și state precum Danemarca sau Olanda este strâns corelat cu tipul de activitate prestată și cu indicatorul macroeconomic numit „valoare adăugată”.
Deși există poluri regionale performante – cum este industria IT din Iași sau sectorul de producție auto din vestul țării – la nivel național o proporție ridicată a economiei se bazează pe asamblare, comerț, servicii primare și agricultură. În sectoarele în care tehnologia și automatizarea se mențin la un nivel redus, companiile obțin marje de profit limitate. În consecință, capacitatea de a oferi pachete salariale superioare este redusă, iar productivitatea este susținută în mod tradițional prin extinderea orelor de muncă ale resursei umane, mai degrabă decât prin eficiență tehnologică.
Dinamica pieței muncii și perspectivele salariale în 2026 Indicatorii recenți reflectă o creștere a mobilității forței de muncă. În acest an, cererea de locuri de muncă a crescut cu peste 20%, o dinamică ce indică, pe de o parte, o nevoie a angajaților de a-și ajusta veniturile în raport cu inflația cumulată și, pe de altă parte, o concurență ridicată între angajatori pe anumite paliere de calificare.
Institutul Național de Statistică arată că în ianuarie 2026 câștigul salarial mediu brut la nivel național s-a situat la 9.220 de lei. Totuși, această valoare medie ascunde disparități regionale structurale: nivelul este susținut majoritar de marile centre urbane, în timp ce în zonele mai puțin dezvoltate o pondere considerabilă de angajați rămâne dependentă de salariul minim pe economie.
Sursă foto: Agerpress
