Criză de apă în Târgu-Neamț: Cursuri suspendate în școli. Mii de elevi trec în online sau la programe alternative

Lipsa apei potabile din ultima lună a determinat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț să suspende cursurile cu prezență fizică în mai multe unități de învățământ din Târgu-Neamț, la decizia Consiliului de Administrație luată vineri. Elevii afectați vor învăța exclusiv în format online sau vor participa la programe educaționale alternative în săptămâna următoare, pe fondul unei crize acute de alimentare cu apă în oraș și în localitățile limitrofe, informează Agerpres.

Potrivit deciziei ISJ Neamț, activitatea didactică a fost transferată în mediul online pentru elevii de la Liceul „Vasile Conta” și pentru cei din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă.

Pentru a gestiona situația generată de criza apei, conducerea altor unități de învățământ a optat pentru devansarea programelor școlare speciale. Astfel, elevii de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, Școala Gimnazială Domnească și preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 vor intra de săptămâna viitoare în programul „Școala altfel”. În același timp, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” a decis organizarea programului „Săptămâna verde”.

Criza apei potabile afectează orașul Târgu-Neamț și alte cinci comune învecinate (Agapia, Bălțătești, Grumăzești, Răucești și Vânători-Neamț) de aproximativ o lună. Situația este cauzată de un cumul de factori, implicând atât seceta prelungită, cât și un număr ridicat de avarii înregistrate la magistrala principală de aducțiune, fără a exista, în prezent, un orizont de timp clar pentru remedierea definitivă a problemei.

În urma escaladării situației, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț a intervenit la mijlocul săptămânii, adoptând o hotărâre prin care impune primarilor din localitățile afectate obligația de a asigura necesarul de apă potabilă și menajeră în toate unitățile de învățământ.

Distribuie:

Alte știri

https://oradeiasi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Family-Market_624x848-px.jpg

Mai multe articole pe aceeași temă
Conexe

Sondaj: Aproape jumătate dintre germani se opun intrării AfD la guvernare în Saxonia-Anhalt

Un procent semnificativ din populația Germaniei respinge ideea ca...

O nouă micro-expoziție la Muzeul de Istorie a Moldovei: Descoperiri arheologice de la Șcheia din perioada Eneoliticului

Muzeul de Istorie a Moldovei inaugurează micro-expoziția „Obiecte pentru...