Cu doar câteva luni înaintea prăbușirii regimului comunist, Securitatea derula un plan amplu de extindere a rețelei sale de informatori în rândul elevilor și cadrelor didactice, potrivit unor documente recent declasificate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Arhivele provenite de la Inspectoratul Județean Vrancea al Ministerului de Interne arată că poliția politică monitoriza strict mediul educațional, zeci de profesori fiind folosiți pentru a supraveghea tinerii în școli, tabere sau în timpul liber.
Conform datelor extrase dintr-un document datat 3 ianuarie 1989, Securitatea avea o evidență precisă a celor peste 400 de unități de învățământ din județul Vrancea. Pentru controlul informativ al acestora, sistemul se baza deja pe 9 informatori și 270 de „persoane de sprijin” – o categorie distinctă de surse de informații. Dintre persoanele de sprijin active la acel moment, 64 erau cadre didactice.
Planurile operative pentru anul 1989 vizau o creștere agresivă a rețelei. Astfel, serviciul de informații interne avea ca obiectiv recrutarea a încă 142 de persoane de sprijin (inclusiv 37 de profesori) și a 4 noi informatori. În paralel, ofițerii de contrainformații economice plănuiau atragerea altor 74 de surse. Recrutările erau direcționate strategic către locurile frecventate de tineri, documentele menționând explicit vizarea cofetăriilor, a discotecilor, a trupelor de teatru liceale și a redacțiilor revistelor școlare.
Elevii „problemă” și supravegherea dincolo de sala de clasă
Atenția poliției politice se concentra în special asupra tinerilor catalogați drept „problemă”, categorie în care intrau elevii cu multe absențe sau cei care tindeau să formeze grupuri. Conform CNSAS, Securitatea îi urmărea constant și pe cei cu înclinații religioase, pe cadrele didactice de etnie maghiară, pe descendenții persoanelor cu antecedente politice și pe cetățenii cu rude în străinătate.
Supravegherea depășea granițele sălii de curs. Ofițerii planificau controale lunare în internate, monitorizau seriile de elevi plecați în tabere școlare, folosind inclusiv mijloace tehnice de interceptare, și urmăreau persoanele care organizau vizionări de filme pe casete video. Orice deplasare a elevilor sau profesorilor în afara țării implica un instructaj informativ anterior plecării și o sesiune de interogare la revenire, pentru obținerea de informații operative.
Pe lângă înregimentarea ideologică publică și obligatorie – care începea la vârsta de 4 ani prin organizația „Șoimii patriei” și continua cu pionieria și apartenența la UTC –, cercetătorii CNSAS evidențiază o practică secretă și abuzivă: recrutarea minorilor fără acordul familiilor. Tinerii racolați erau obligați să semneze angajamente prin care se supuneau tăcerii absolute în legătură cu relația lor cu Securitatea.
Reprezentanții CNSAS subliniază că ofițerii nu ar fi putut contacta și racola elevii fără complicitatea directă a cadrelor didactice, documentele indicând facilitarea acestui proces de către directorii de școli și diriginți. Deși arhivele prezentate se referă la situația din județul Vrancea, instituția precizează că acest sistem represiv a funcționat uniform, la nivelul întregii țări.
