Discursul public din România este dominat recurent de o temă centrală: pericolul iminent reprezentat de forțele politice etichetate drept suveraniști. Jurnalistul și comentatorul politic Paul Pelencsar a lansat o critică dură la adresa acestui narativ, argumentând, într-o luare de poziție recentă, că teama de extremism a fost transformată într-un instrument de șantaj politic de către partidele tradiționale.
Dincolo de virulența limbajului, declarațiile sale expun o ipoteză tot mai des întâlnită în analizele politice: folosirea argumentului „salvării democrației” pentru a justifica abateri administrative, decizii opace sau menținerea la putere a unor coaliții disfuncționale.
Primul punct al analizei lui Paul Pelencsar vizează modul în care coaliția dominantă folosește spectrul extremismului pentru a descuraja orice critică la adresa actului de guvernare. Conform acestuia, cetățenilor li se propune o alegere binară și forțată.
„În cazul meu, șantajul că vin suveraniștii nu mai ține. Gata, fraților! Pe fenta asta PSD prostește o țară întreagă. Dacă nu ne lăsați să furăm în liniște, vin extremiștii la putere! Vreți extremiști la putere? Așa că mai bine ne întoarcem noi la jaf, că oricum doar asta știm să facem. Sigur, nu zicem așa, ci vă prostim că e un sacrificiu pentru democrație!”, susține Pelencsar.
Mecanismul descris este simplu din punct de vedere comunicațional: orice sancționare a ineficienței sau a rețelelor de influență din partidele tradiționale este echivalată automat cu sprijinirea forțelor radicale. Această retorică anulează, practic, responsabilitatea guvernanților în fața electoratului.
Alegerile anulate și lipsa de transparență instituțională
O a doua direcție a criticii se îndreaptă spre deciziile instituționale majore luate sub pretextul protejării statului. Jurnalistul face o legătură directă între decizia de anulare a alegerilor și eșecul unor calcule politice, subliniind complicitatea sau tăcerea unor actori politici relevanți.
„Cu prosteală din asta au băgat România în pragul falimentului, ca să-l facă pe Ciolacu președinte. Când nu le-a ieșit, de proști ce-au fost, au anulat alegerile. Tot așa, să nu vină extremiștii la putere, nene! Nici până azi Nicușor nu a mai făcut public raportul despre anularea alegerilor. De ce?”, se întreabă Pelencsar.
Invocarea numelui primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, introduce în discuție problema transparenței. Argumentul de bază este că „siguranța statului” și blocarea extremiștilor sunt folosite ca scuze pentru a secretiza documente și a ascunde publicului fundamentul real al unor decizii fără precedent.
„Scutul” anti-extremism în administrația locală și jocurile parlamentare
În viziunea comentatorului, metoda șantajului politic nu este rezervată doar luptei electorale naționale, ci funcționează și ca un „scut” împotriva evaluării performanțelor administrative sau a manevrelor parlamentare curente. Orice critică adusă aliaților conjuncturali este taxată ca o formă de trădare.
Referindu-se la primarul Capitalei și la recentele crize guvernamentale, Paul Pelencsar observă:
„Sperietoarea că vin suveraniștii o auzi și când îl critici pe Nicușor Dan. Vai, dar să nu dăm muniție extremiștilor, maică!!! Să-l lăudăm pe Nicușor, să nu vină Simion. Să nu criticăm un prim an de mandat prezidențial catastrofal, că vine dictatura peste noi. Să tăcem când Nicușor ne aruncă în barca MAGA sau când își dă mâna cu PSD, altfel e vai de noi!”
Aceeași logică este aplicată și în cazul căderii cabinetului Bolojan, un eveniment recent care a reconfigurat scena politică. Pelencsar susține că motivațiile reale ale înlăturării acestui guvern au fost de natură economică și de acces la resurse, camuflate sub un discurs pro-european:
„Se zbiară să plece Bolojan, dar nu pentru că din cauza lui nu mai poate fura PSD cu PNL, ci pentru că altfel vin suveraniștii la putere. Așadar, nu mafia corupției transpartinice dorește USL 3, ci niște Grindeni și Predoi luptă pentru democrație și stat de drept. Hoția e camuflată în lupta cu extremiștii.”
Concluzia analizei lui Paul Pelencsar atinge o problemă fundamentală a democrației reprezentative: acceptarea rezultatului de la urne, indiferent de preferințele establishmentului. Jurnalistul argumentează că blocarea artificială a unei guvernări care reflectă strict aritmetica parlamentară reprezintă o încălcare a voinței populare.
„Dar să vină, nene! Să vină suveraniștii la putere și să terminăm cu panarama asta. Așa au votat românii la alegerile parlamentare, așa să fie guvernul. PSD + AUR. Respectăm voința poporului, că doar e democrație. Ăștia au dat jos guvernul Bolojan, tot ăștia să guverneze. Iar PNL să stea în opoziție, că prea a furat cot la cot cu PSD ani de zile.”
Finalul declarației sale oferă o prognoză pesimistă asupra modului în care funcționează sistemul politic românesc, sugerând că instituțiile sunt pregătite să intervină în mod repetat pentru a ajusta rezultatele până când acestea devin convenabile pentru rețelele de putere existente:
„Stați liniștiți, nu vine niciun suveranist la putere. Dacă e, anulăm atâtea alegeri, dăm jos atâtea guverne și tărăgănăm atâtea săptămâni până le iese la băieți combinația. Vorba aia, mai e de furat mult aici!!!”
