Acasă Sport Consilierul Eduard Boz demisionează din Consiliul de Administrație al Clubului Sportiv Municipal,...

Consilierul Eduard Boz demisionează din Consiliul de Administrație al Clubului Sportiv Municipal, acuzând lipsa de transparență în finanțarea secției de fotbal

Consilierul local PNL Eduard Boz și-a anunțat luni, 30 septembrie, demisia din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Iași 2020. Decizia a fost comunicată oficial în cadrul ședinței Consiliului Local și este motivată, potrivit acestuia, de lipsa de claritate privind mecanismele juridice și financiare care stau la baza colaborării dintre clubul municipalității și Asociația Club Sportiv (ACS) USV Iași, entitate de drept privat.

Eduard Boz a precizat că a înregistrat demisia la secretariatul Consiliului Local, for pe care îl reprezenta în structura de conducere a clubului sportiv. Consilierul a subliniat că, în ciuda unei interpelări anterioare pe acest subiect, comunicatul emis ulterior de CSM Iași 2020 nu a clarificat problemele semnalate.

„În continuare, având în vedere că sunt și jurist la bază, consider că nu sunt explicate pe deplin mecanismele juridice prin care se asigură finanțarea pentru ACS USV și noile contracte de muncă care au fost încheiate în cadrul CSM și ACS”, a declarat Eduard Boz în plenul ședinței. Acesta a adăugat că nu i-au fost aduse la cunoștință tipurile de contracte încheiate, existând incertitudini dacă acestea sunt contracte de muncă standard sau de activitate sportivă.

Un punct nevralgic adus în discuție de fostul membru al Consiliului de Administrație este legat de sursa de finanțare a noii secții de fotbal. Potrivit consilierului, bugetul municipal inițial nu a prevăzut cheltuieli pentru această ramură sportivă, întrucât la momentul elaborării bugetului secția nu era înființată.

Acest aspect va necesita o rectificare bugetară, situație care, avertizează Eduard Boz, va crea o presiune suplimentară asupra Consiliului Local. „În momentul în care se va veni cu rectificarea, evident vom avea această presiune că, dacă nu votăm rectificarea, se blochează activitatea și a celorlalte secții (de șah, de handbal, de scrimă etc.)”, a explicat consilierul liberal.

Demisia este prezentată de Eduard Boz ca un act de avertisment privind necesitatea clarificării modului de operare a clubului. „Pentru a nu ajunge în acest punct, vă rog să priviți demisia mea ca un semnal de alarmă pentru ca activitatea clubului sportiv să fie transparentizată, în special această colaborare și instrumentele juridice care sunt utilizate în colaborarea cu ACS USV”, a concluzionat acesta.

Contextul asocierii și controversele din jurul secției de fotbal

Demisia survine pe fondul unor controverse mai ample legate de finanțarea secției de fotbal a CSM Iași 2020. Anterior, s-a relatat în spațiul public că asociația cu ACS USV, entitate condusă de prorectorul USV Vasile Stoleru, a dus la angajarea rapidă a 38 de persoane. Aceste angajări, presupun o cheltuială estimată la 2,35 milioane de lei pentru ultimele luni ale anului (din care 2 milioane prin CSM Iași 2020), s-au realizat fără consultarea sau avizul Consiliului de Administrație.

Printre pozițiile create se numără antrenori pentru opt grupe de juniori care ar aparține faptic asociației private ACS USV, precum și personal administrativ și de suport (analist video, crainic, cameraman, responsabil mass-media). Deciziile privind organigrama și contractele – care au intrat în plată la 1 august – au fost asumate exclusiv de conducerea CSM 2020, clubul de fotbal al Primăriei, și de către primarul Iașului, Mihai Chirica.

Exit mobile version